Sabah: Şenol Güneş poate lua locul lui Mircea Lucescu la naţionala Turciei dacă se va despărţi de Beşiktaş

​Tehnicianul Şenol Guneş poate lua locul lui Mircea Lucescu la naţionala Turciei, dacă se va despărţi de Beşiktaş, notează jurnalul Sabah, precizând că selecţionerul român este considerat vinovat de parcursul prost al echipei naţionale, informează News.ro.

Mircea LucescuFoto: fc-zenit.ru

Sabah scrie că Lucescu, care este plătit cu 2,5 milioane de euro de federaţia turcă, face alegeri controversate în privinţa lotului şi prin eşecul de sâmbătă, din meciul cu Suedia, a retrogradat Turcia în divizia a treia a Ligii Naţiunilor, nu mai este susţinut. “La alegerile de la federaţie, de la finalul sezonului, noua conducere va stabili selecţionerul”, menţionează jurnalul turc.

Cotidianul Sabah notează că Aykut Kocaman, care a semnat zilele trecute un contract cu Konyaspor, iniţial îi spusese conducerii clubului din Konya că aşteaptă un semn de la echipa naţională. Clubul a insistat însă şi până la urmă Kocaman a semnat cu Konyaspor. “Singurul rival pentru Lucescu a rămas Şenol Guneş. Dacă Guneş se va despărţi de Beşiktaş, există posibilitatea ca el să ajungă la echipa naţională”, adaugă sursa citată.

Naţionala Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de selecţionata Suediei, într-un meci din grupa a doua a diviziei B a Ligii Naţiunilor şi a retrogradat în al treilea eşalon al competiţiei.

Clasament:

1. Rusia 3 meciuri (4-1) 7 puncte

2. Suedia 3 (3-3) 4

3. Turcia 4 (4-7) 3

Meciul a fost arbitrat de Istvan Kovacs. Golul a fost marcat de Andreas Granqvist, în minutul 71, din penalti.

S-ar putea să te mai intereseze și:

Liga Națiunilor: Turcia, învinsă de Suedia, scor 1-0/ Mircea Lucescu a susținut o conferință de presă de doar două minute (Rezultatele zilei)

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute

23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365