Serbia-Anglia 0-1  Favorita  își respectă  blazonul
Jude Bellingham Foto: Imago

Serbia-Anglia 0-1 Favorita își respectă blazonul

  • Anglia a învins Serbia, scor 1-0, după un meci extrem de echilibrat la Gelsenkirchen.
  • Cele două formații fac parte din grupa C, alături de Slovenia și Danemarca.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Serbia și Anglia s-au întâlnit pentru prima oară în istorie, în ultimul meci al zilei de la EURO 2024.

A fost un start de meci dominat de englezi, care au deschis scorul în minutul 13 prin Jude Bellingham, cel care a reluat cu capul în plasă o minge deviată trimisă de Bukayo Saka de pe flancul drept.

Aleksander Mitrovic a avut șansa să egaleze 7 minute mai târziu, atunci când era să profite de o greșeală a lui Trent Alexander-Arnold, dar șutul său s-a dus pe lângă poartă.

Repriza secundă a fost una mult mai echilibrată. Kane putea majora diferența, însă lovitura sa de cap a fost deviată de Rajkovic în bară.

Vlahovic a avut ultima ocazie a meciului, în minutul 81, când a șutat frumos din afara careului, dar Pickford a respins peste poartă.

Astfel, Anglia a obținut toate cele 3 puncte în joc și a pornit cu dreptul la acest Campionat European.

În etapa a 2-a, Anglia o va întâlni pe Danemarca, în timp ce Serbia va întâlni Slovenia.

Serbia - Anglia 0-1

  • A marcat: Bellingham (13)

Final de meci! Anglia se impune la limită, scor 1-0, în fața Serbiei. Pentru englezi urmează duelul cu Danemarca, în timp ce Serbia urmează să întâlnească Slovenia.

Kobe Mainoo este la debutul său pentru naționala Angliei într-un meci oficial.

Min.87: A treia schimbare la Anglia! Iese Bellingham intră Mainoo

Min.86: Cartonaș galben pentru antrenorul Serbiei, Dragan Stojkovic, pentru proteste

Min.82: Ocazie mare, Serbia! Dusan Vlahovic șutează de la marginea careului, dar Pickford respinge mingea în corner

Min.77 BARĂ Anglia! Centrarea lui Bowen este reluată cu capul de Kane, dar Rajkovic respinge mingea în bara transversală

Min.76: A doua schimbare pentru Anglia! Iese Saka intră Bowen

Min.74: Ultima schimbare pentru Serbia! Iese Zivkovic intră Birmancevic

Min.69: Prima schimbare și la Anglia! Iese Trent Alexander Arnold, intră Conor Gallagher

Min.61 Dublă schimbare la Serbia! Ies Mitrovic și Lukic, intră Tadic și Jovic

Min.56: Trent Alexander-Arnold șutează din afara careului, dar Rajkovic intervine.

Min.46: Începe repriza secundă! O nouă schimbare la Serbia! Intră Ilic iese Gudelj

Min.45+2 : Fluier final al primei reprize.

Min.43: Schimbare forțată la Serbia! Filip Kostic părăsește terenul accidentat și este înlocuit cu Filip Mladenovic

Min.39 : Primul cartonaș galben al partidei! Gudelj îl faultează la mijlocul terenului pe Jude Bellingham și este avertizat de Orsato.

Min.24: Șansă bună pentru Anglia! Walker pătrunde în careu, dar alege să paseze în fața porții, acolo unde nu se afla niciun coechipier

Min.20: Ocazie mare, Serbia! Greșeală mare în defensiva Angliei, dar șutul lui Mitrovic se duce pe lângă poarta lui Pickford

Min.13: GOL Anglia, 0-1! Jude Bellingham deschide scorul cu o lovitură de cap, după o centrare deviată de pe partea dreaptă a lui Bukayo Saka

Min. 1: Arbitrul fluieră start-ul partidei!

Echipele de start:

  • Serbia: Rajkovic – Veljkovic, Milenkovic, Pavlovic – Zivkovic, Milinkovic-Savic, Gudelj, Lukic, Kostic – Vlahovic, Mitrovic Selecționer: Dragan Stojkovic
  • Anglia: Pickford – Walker, Stones, Guehi, Trippier – Alexander-Arnold, Rice – Saka, Bellingham, Foden – Kane Selecționer: Gareth Southgate

Bătaie între fanii celor două echipe înainte de meci

Zeci de sârbi care stăteau în fața unui bar din centrul Gelsenkirchen au fost vizați de furia ultrașilor englezi, potrivit martorilor, potrivit The Guardian.

Un purtător de cuvânt al poliției a declarat că, deocamdată, nu au fost efectuate arestări.

Anglia, principala favorită la câștigarea trofeului

Anglia pornește ca favorita în grupa C din care mai fac parte Slovenia, Danemarca și Serbia. De altfel, englezii sunt principalii favoriți la ridicarea trofeului, urmați de francezi.

Danemarca și Serbia par în luptă directă pentru locul al doilea în grupă, în timp ce Slovenia are cele mai mari șanse să termine ultima.

Harry Kane, omul record pentru Anglia

În 45 de meciuri jucate pentru Bayern, Kane a înscris 44 de goluri și a oferit nu mai puțin de 12 pase decisive.

După un sezon excelent, Harry Kane își va începe aventura la EURO 2024 prin doborârea a 3 recorduri de senzație.

În primul rând, odată cu meciul cu Serbia, atacantul Angliei va deveni englezul cu cele mai multe apariții la Campionatul European. De notat este că acesta va fi totuși la egalitate cu Garry Neville, cu câte 12 meciuri la EURO.

De asemenea, partida cu Serbia va reprezenta meciul cu numărul 23 al lui Kane la un turneu final. Acesta îi va depăși astfel în topul selecțiilor la competițiile majore pe Ashley Cole și pe Raheem Sterling.

Nu în ultimul rând, Harry Kane va deveni singurul englez căpitan la 4 turnee finale diferite. Până acum, atacantul a mai purtat banderola la: Mondialele din 2018 și 2022 și EURO 2020.

Prima confruntare directă

Cele două echipe nu s-au mai întâlnit niciodată într-un meci direct. O confruntare a fost în 2003, soldată cu victoria britanicilor, scor 2-1, dar atunci la naționala Serbiei era alipită și cea din Muntenegru.

Loturile celor două echipe la EURO 2024

Serbia

Portari: Vanja Milinkovic-Savic (Torino), Djordje Petrovic (Chelsea), Predrag Rajkovic (Mallorca);

Fundaşi: Strahinja Pavlovic (RB Salzburg), Nikola Milenkovic (Fiorentina), Srdjan Babic (Spartak Moscova), Milos Veljkovic (Werder Bremen), Uros Spajic (Steaua Roşie Belgrad), Nemanja Stojic (TSC Backa Topola);

Mijlocaşi: Sasa Lukic (Fulham), Nemanja Gudelj (Seviila), Nemanja Maksimovic (Getafe), Ivan Ilic (Torino), Srdjan Mijailovic (Steaua Roşie Belgrade), Sergej Milenkovic-Savic (Al-Hilal), Dusan Tadic (Fenerbahce), Lazar Samardzic (Udinese), Vejko Birmancevic (Sparta Praga), Filip Kostic (Juventus), Andrija Zivkovic (PAOK Salonic), Filip Mladenovic (Panathinaikos), Mijat Gacinovic (AEK Atena);

Atacanţi: Aleksandar Mitrovic (Al-Hilal), Dusan Vlahovic (Juventus), Luka Jovic (AC Milan), Petar Ratkov (RB Salzburg).

Anglia

Portari: Dean Henderson (Crystal Palace), Jordan Pickford (Everton), Aaron Ramsdale (Arsenal), James Trafford (Burnley)

Fundași: Jarrad Branthwaite (Everton), Lewis Dunk (Brighton & Hove Albion), Joe Gomez (Liverpool), Marc Guehi (Crystal Palace), Ezri Konsa (Aston Villa), Harry Maguire (Manchester United), Jarell Quansah (Liverpool), Luke Shaw (Manchester United), John Stones (Manchester City), Kieran Trippier (Newcastle United), Kyle Walker (Manchester City)

Mijlocași: Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Jude Bellingham (Real Madrid), Conor Gallagher (Chelsea), Curtis Jones (Liverpool), Kobbie Mainoo (Manchester United), Declan Rice (Arsenal), Adam Wharton (Crystal Palace)

Atacanți: Jarrod Bowen (West Ham United), Eberechi Eze (Crystal Palace), Phil Foden (Manchester City), Anthony Gordon (Newcastle United), Jack Grealish (Manchester City), Harry Kane (Bayern Munich), James Maddison (Tottenham Hotspur), Cole Palmer (Chelsea), Bukayo Saka (Arsenal), Ivan Toney (Brentford), Ollie Watkins (Aston Villa)

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Citește mai mult
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Superliga
10.11
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Citește mai mult
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11