Simona Halep la US Open: Mats Wilander vorbește despre principala îmbunătățire din jocul sportivei noastre

A reușit să se califice în turul doi de la US Open după un meci cu Camila Giorgi câștigat în două seturi. Simona Halep continuă parcursul de la Flushing Meadows, iar Mats Wilander a disecat partida fostei ocupante a locului unu din ierarhia WTA.

Simona HalepFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Mats Wilander despre jocul Simonei Halep

"Aș spune că a jucat foarte bine. A servit foarte bine, cu o mișcare schimbată. Și-a modificat felul în care aruncă mingea, nu o mai aruncă la fel de înalt, iar serviciul ei este mai bun.

Având în vedere accidentările prin care a trecut și puținele meciuri jucate, nu am nicio idee cât de mult poate avansa în turneu, însă a jucat foarte bine în turul întâi. A făcut un meci grozav contra unei adversare foarte bune. Aș crede că este ușurată că a câștigat" - Mats Wilander, conform Eurosport.

Simona a avut procentaj de 83% al punctelor câștigate cu primul serviciu și de 42% pe al doilea. De asemenea, Halep a bifat și 6 ași.

De știut:

• Pentru calificarea în turul al doilea, Simona va primi 115.000 de dolari și 70 de puncte în clasamentul WTA.
• În următorul meci, Halep va evolua împotriva jucătoarei Kristina Kucova (111 WTA, venită din calificări). În primul tur, sportiva din Slovacia a trecut de americanca Ann Li (69 WTA), scor 7-5, 6-1.

• Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale (2015). În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

S-ar putea să te intereseze și:

Simona Halep, în turul doi la US Open - VIDEO A trecut în două seturi de Camila Giorgi

Ce a declarat Simona Halep după calificarea în turul doi de la US Open

US Open: Ce adversară va avea Simona Halep în turul doi / Cele două nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365