Tibi Ușeriu, scos din cursa extremă Yukon Arctic Ultra din cauza unor degerături

Ultramaratonistul Tibi Ușeriu a fost scos din concurs, luni, de organizatorii competiției extreme Yukon Arctic Ultra după ce a suferit degeraturi la picioare, sportivul urmând să fie transportat la cel mai apropiat spital cu un elicopter, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Organizatorii utramaratonului Yukon Arctic Ultra au decis, luni seara, să îl scoată din cursă pe Tibi Ușeriu, la 24 de ore după ce s-a dat startul competiței, după ce sportivul român a suferit degeraturi grave la degetele piciorului drept și urmează să fie transportat cu un elicopter la cel mai apropiat spital.

„Din păcate, acest telefon - așteptat cu sufletul la gură - ne-a adus vești foarte proaste: Tibi a suferit degetături la degetele piciorului drept. Organizatorii l-au scos din concurs și încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul. Sperăm că nu e atât de grav precum pare. Toate gândurile noastre bune merg acum spre Tibi. Din păcate, această cursă s-a oprit aici”, au anunțat, luni seara, pe Facebook, reprezentanții Asociației Tășuleasa Social pentru care Tibi Ușeriu a plecat, din nou, la un maraton extrem, unde ar fi vrut să promoveze cel mai nou proiect al Asociației, drumul Via Transilvania.

Tibi Ușeriu a parcurs peste 80 de kilometri în 24 de ore de când s-a dat startul competiției, la temperaturi extreme și printr-o zonă sălbatică a Canadei, la start termometrele arătând minus 38 de grade Celsius.

Competiția este considerată mai dificilă decât maratonul 6633 Arctic Ultra pe care bistrițeanul Tibi Ușeriu l-a câștigat de trei ori consecutiv, fiind mai lung și desfășurându-se printr-o zonă sălbatică.

Tibi Ușeriu este singurul român care s-a înscris în concurs, la proba de 700 de kilometri, alături de alți 41 de concurenți din alte state.

Anul trecut un singur concurent a reușit să ducă la bun sfârșit cursa, iar alți doi au suferit amputații severe din cauza degerăturilor, în cazul unuia dintre participanți medicii fiind nevoiți să îi amputeze ambele picioare și mâna stângă.

Maratonul Yukon Arctic Ultra se desfășoară în perioada 3 - 16 februarie 2019 și presupune parcurgerea prin sălbaticie a unei distanțe de 430 de mile (aproximativ 700 de kilometri).

Cursa se desfășoară pe traseul Whitehorse (start) – Muktuk – Dog Grave Lake – Braeburn – Ken Lake – Carmacks – McCabe – Pelly Crossing – Pelly Farm – Scroggie Creek – Dawson City (sosire).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Dinamo, în doliu  Cine a fost  Constantin Covaciu, decedat în tragicul accident  de la Câmpulung » Val de mesaje de la foștii dinamoviști! Și străinii au reacționat
Superliga
31.07

Citește mai mult

Ultima imagine cu Franco Baresi  Căpitanul lui AC Milan,  cu torța olimpică pe San Siro.  Alături i-a stat Giuseppe Bergomi, rivalul de la Inter devenit sprijin
Campionate

Revine după 20 de luni!  Starul lui Chelsea poate juca din nou, după ce fusese  suspendat pentru dopaj!  De ce i-a fost redusă pedeapsa uriașă

„Duceți-vă dracului!”   Reacția dură a unui fotbalist spaniol  la adresa guvernului, pe tema celei mai mari crize de migrație din ultimii ani, din Ceuta

Știri ultima oră
00:36
„Ei au marcat la prima semi-ocazie” Nuno Campos, după ce Dinamo a ratat victoria la Galați: „E greu să plecăm doar cu un punct”

00:13
„Am pierdut două puncte” Alberto Soro și David Irimia, nemulțumiți după remiza cu Oțelul: „Trebuia să mai marcăm două sau trei goluri”

23:35
Liga 1, etapa #3 Oțelul a ținut-o în șah pe Dinamo » FC Argeș, victorie chinuită cu Csikszereda

23:12
Campos, „dirijorul” lui Dinamo VIDEO: Tehnicianul „câinilor” a dat indicații fără încetare la Galați și l-a enervat pe arbitrul Găman

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!

Dan Udrea: Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!

Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Cătălin Tolontan: Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Libero

Cristian Geambașu: Libero

Cristian Geambașu: Libero
Microuniversul nostru

Silviu Tudor Samuilă: Microuniversul nostru

Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho
Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Dan Udrea: Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Rușii, ilegali doar pe hârtie

Cătălin Țepelin: Rușii, ilegali doar pe hârtie

Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Dan Udrea: Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Ambasadorul  pus pe ignore

Cristian Geambașu: Ambasadorul pus pe ignore

Acest text  vă va obosi și vă va enerva

Dan Udrea: Acest text vă va obosi și vă va enerva

Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Top stiri
„Am fi murit cu toții”  Mărturie cutremurătoare din spital, după  tragedia de la Dinamo:  „Lângă era o râpă de vreo 20 de metri”
Diverse

„Situația nu mai poate continua!”  Peluza Nord,   mesaj furios  după rușinea trăită de FCSB: „Așteptăm decizii ferme, nu scuze”
Conference League

A bătut-o pe FCSB și a semnat cu Dinamo   Al nouălea transfer  rezolvat de „câini” în această vară

Diana Șoșoacă, la spital după ce a fost implicată într-un accident pe Bulevardul Iuliu Maniu din București
B365
30.07