OFICIAL: Ole Gunnar Solsjkaer, antrenor interimar la Manchester United

​Manchester United a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că Ole Gunnar Solsjkaer va fi antrenorul interimar al echipei până la sfârșitul sezonului 2018-2019.

HotNews.roFoto: Hotnews

În perioada petrecută ca jucător la Manchester United (1996-2007), norvegianul a înscris 126 de goluri în 366 de apariții.

În cariera de antrenor, Solskjaer a antrenat echipa de rezerve a clubului Manchester United (2008-2011), iar din 2011 acesta a fost antrenorul echipei norvegiene FK Molde.

"Manchester United este în inima mea și este extraordinar să mă întorc aici în acest rol. D-abia aștept să lucrez cu echipa foarte talentată pe care o avem, staff-ul și cu toată lumea de la club", a declarat Solskjaer.

Solsjkaer va prelua conducerea echipei "cu efect imediat" și va rămâne în poziție până în momentul în care clubul va găsi un înlocuitor permanent. Antrenorul va fi ajutat de Mike Phelan, Michael Carrick și Kierran McKenna.

Marți, conducerea clubului Manchester United a anunțat despărțirea de antrenorul Jose Mourinho.

Jurnaliștii britanici au întocmit rapid și o listă scurtă cu posibilii înlocuitori pe termen lung pentru Mourinho: Zinedine Zidane, Antonio Conte și Bruno Genesio (tehnicianul celor de la Lyon).

S-ar putea să te mai intereseze și:

El să fie? Manchester United îl anunță interimar pe Ole Gunnar Solskjaer, după care șterge postarea

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?

00:42
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”

23:47
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”

00:11
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10

Citește mai mult

Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365