VIDEO Vedetă de la Real Madrid, în lacrimi la conferința de presă din cauza rasismului

VIDEO Vedetă de la Real Madrid, în lacrimi la conferința de presă din cauza rasismului

Atacantul brazilian Vinicius Junior a declarat luni, într-o conferinţă de presă în care a izbucnit în lacrimi, că dorinţa lui de a juca fotbal scade pe măsură ce incidentele rasiste împotriva lui se înmulţesc în Spania, informează AFP.

Vinicius, tinta rasismului in LaLigaFoto: Jose Miguel Fernandez/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Vinicius Junior, în lacrimi la o conferință de presă atunci când a vorbit despre rasism

„Îmi pare rău. Vreau doar să joc fotbal. Vreau doar să joc, vreau să fac totul pentru clubul meu şi pentru familia mea şi pentru ca persoanele de culoare să nu mai sufere niciodată”, a spus Vinicius, foarte emoţionat în faţa presei.

Jucătorul lui Real Madrid a vorbit cu o zi înainte de meciul amical Spania - Brazilia, organizat ca răspuns la insultele rasiste a căror victimă a fost frecvent de la sosirea sa în capitala Spaniei în 2018.

„Văd asta de mult timp şi de fiecare dată când se întâmplă mă simt mai trist şi de fiecare dată îmi doresc mai puţin să joc”, a explicat el ştergându-şi lacrimile.

Atacantul în vârstă de 23 de ani consideră, la fel ca Dani Carvajal, coechipierul său de la Real Madrid, că Spania nu este „o ţară rasistă”, dar „sunt mulţi rasişti, dintre care o mare parte pe stadioane”.

„De când m-am plâns prima dată de rasism în Spania, situaţia s-a tot înrăutăţit... Mă insultă din cauza culorii pielii mele, astfel încât să joc mai puţin bine pe teren”, a spus el, citat de Agerpres.

Vizat frecvent de suporterii echipelor adverse, Vinicius a devenit fără voia lui un lider în lupta împotriva rasismului, a asigurat totuşi că „nu s-a gândit niciodată” să plece de la Real, pentru că ”ar însemna să le dea dreptate rasiştilor”.

„Voi rămâne la cel mai mare club din lume, marcând cât mai multe goluri”, a promis brazilianul, care va fi jucătorul cel mai urmărit în meciul de marţi de pe Santiago Bernabeu.

Meciul amical dintre Spania și Brazilia va avea loc marți, 26 martie, de la ora 22:30, pe Santiago Bernabeu și va putea fi urmărit în direct pe Digisport 3 și Prima Sport 1.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:55
FCSB urcă pe loc de play-off VIDEO. Al doilea succes la rând sub comanda lui Reghecampf! Stoian, decisiv și cu FC Voluntari
FCSB urcă pe loc de play-off VIDEO. Al doilea succes la rând sub comanda lui Reghecampf! Stoian, decisiv și cu FC Voluntari
22:25
„Aceeași echipă!” FOTO. Mesajul suporterilor FCSB la meciul cu FC Voluntari + Ce au scandat despre Steaua
„Aceeași echipă!” FOTO. Mesajul suporterilor FCSB la meciul cu FC Voluntari  + Ce au scandat despre Steaua
22:45
Dinamo, lecție de condus FOTO. Cătălin Cîrjan, dezvăluire despre un coechipier: „M-am ferit de el în trafic” + momentul care a stârnit hohote de râs
Dinamo, lecție de condus FOTO. Cătălin Cîrjan, dezvăluire despre un coechipier: „M-am ferit de el în trafic” + momentul care a stârnit hohote de râs
23:00
Cântec misogin interzis Suporterii riscă să nu mai intre pe stadion » Clubul le cere să participe la cursuri de educare
Cântec misogin interzis  Suporterii riscă să nu mai intre pe stadion » Clubul le cere să participe la cursuri de educare
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Top stiri
Istvan Kovacs, ironizat  Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Liga Campionilor
14:20
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”
Citește mai mult
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Vești bune pentru U Craiova  Unul din cei mai importanți jucători ai lui Coelho,  la un pas de revenire!
Superliga
15:48

Revine Adrian Mutu?  FRF,  noi detalii despre viitorul selecționer  al României U21: „Orice e posibil”
Nationala
15:43

FOTO I Farmec ruginit, melancolie oxidată, Micul Paris văzut din Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. Imagini fascinante din 2012
B365
18.10