Fotbalistul Gerard Pique îşi apără controversatul proiect al noii Cupe Davis

​Fotbalistul spaniol Gerard Pique, promotorul noii formule a competiţiei masculine de tenis pe echipe Cupa Davis, şi-a susţinut miercuri proiectul, declarându-se încrezător în prezenţa starurilor acestui sport odată cu prima ediţie din 2019, al cărei succes este ipotetic ţinând cont de reticenţele mai multor nume de rezonanţă, informează AFP, citată deAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Rafael Nadal, Novak Djokovic, Roger Federer, Alexander Zverev, Juan Martin Del Potro sunt totuşi sceptici în privinţa noului format al competiţiei, ce va fi condensat într-o săptămână în noiembrie 2019 şi cu un format mai redus de meciuri, în loc de partide repartizate pe mai multe weekend-uri şi disputate după sistemul cel mai bun din cinci seturi, potrivit modelului istoric al acestei competiţii vechi de 118 ani.

"Am vorbit cu toţi aceşti jucători", a asigurat Pique, patronul fondului de investiţii Kosmos aflat la originea reformei. Fundaşul Barcelonei şi-a apărat proiectul la Madrid, locul ales pentru găzduirea fazei finale a primei ediţii.

Aceasta va reuni 18 naţiuni în perioada 18-24 noiembrie 2019. Cele patru semifinaliste ale anului 2018 (Franţa, Croaţia, SUA şi Spania), precum şi Marea Britanie şi Argentina, invitate, în timp ce ultimele 12 bilete vor fi atribuite învingătoarelor din calificări, ce se vor disputa pe 1 şi 2 februarie în fostul format, dar în două zile şi în două seturi câştigătoare.

Pique a trebuit să răspundă criticilor, numeroase, întrucât organizarea acestui turneu la final de sezon a determinat anumiţi jucători să reacţioneze, confruntaţi deja cu un calendar infernal.

Criticile sunt cu atât mai mari cu cât ATP, organizatorul circuitului principal, prevede să organizeze o nouă competiţie "World Team Cup", un turneu similar, la doar două luni după Cupa Davis.

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), organizatoarea Cupei Davis, este "în continuare în negocieri cu ATP. Nimeni nu ştie dacă cele două competiţii pot coexista", a spus Pique.

"Competiţia pe care ei intenţionează să o creeze este un nou proiect. Cupa Davis are însă o istorie mai lungă şi mult mai multă credibilitate", a adăugat fundaşul Barcelonei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:00
Sfârșitul unei ambiții de 5 miliarde Arabia Saudită a vrut să cumpere supremația. Acum, proiectul este în colaps

00:15
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”

07:00
„Abuz de putere!” Ce a cerut Infantino pentru soția si fiicele sale. Ar putea avea probleme în SUA, după ce democrații au câștigat alegerile

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
06.11

Citește mai mult

Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește
Special

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!

Pisică dispărută din casă, în toiul ploii, în centrul Bucureștiului. Incredibil unde a fost găsită, după ce au căutat-o prin tot orașul
B365
05.11