ATP: Horia Tecău a explicat motivul pentru care parteneriatul cu Jean-Julien Rojer a luat sfârșit

ATP: Horia Tecău a explicat motivul pentru care parteneriatul cu Jean-Julien Rojer a luat sfârșit

Horia Tecău a vorbit, în premieră, despre întreruperea colaborării cu Jean-Julien Rojer, cel care i-a fost partener în circuitul ATP timp de șapte ani. Sportivul român a precizat că în 2021 se va concentra pe Jocurile Olimpice de la Tokyo.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce a spus Horia

• "A fost un parteneriat de suflet. Jules pentru mine e familie, după şapte ani petrecuţi împreună. Dar am ajuns într-un moment în care programul nostru este un pic diferit, la cum privim viitorul.
• Eu m-am bucurat enorm de experienţa sportivă şi de turnee, dar am ajuns într-un punct în care nu mai simt să joc un calendar întreg de turnee, 26-28 de săptămâni pe an să fiu plecat, să joc toate turneele. Nu putem să-i confirm lui Jules acest lucru.
• Jules vrea în continuare să joace un calendar complet, cu perioade de pregătire între, iar eu vreau să aloc un pic de timp şi în alte direcţii din viaţa mea. Să stau acasă un pic mai mult, să joc mai puţin şi aici nu ne-am sincronizat ca program. I-am explicat partea asta lui Jules, sunt conştient că în ultimii ani, eu fiind accidentat, au fost multe perioade în care el a trebuit să-şi caute partener şi eu am jucat mai puţin decât ne-am fi dorit împreună.
• Dar am avut succes şi asta ne-a făcut mereu să ne motivăm şi să performăm. Dacă el îşi doreşte să-şi caute un partener cu un program complet de turnee - l-a şi găsit, pe Marcelo Melo - din partea mea a avut libertatea să facă lucrul acesta.
• Urmează să văd cum voi gestiona această situaţie. Jucând mai puţin, automat nu pot să-mi iau un partener pe tot anul, iar majoritatea jucătorilor vor să facă programul complet de turnee, asta însemană 26-27 de turnee.
• Voi vedea pe parcurs ce oportunităţi se ivesc şi unde, la ce turnee. Sunt conştient că sunt unele turnee unde nu voi merge să particip. Depinde de situaţie, de cum vor fi organizate în următoarea perioadă.
• Pentru mine, tenisul este mai mult decât a da în minge, a merge acolo şi a juca şi am făcut ani de turne, de circuit, de perfomanţe, de vise împlinite, dar trebuie să fie şi plăcere. Trebuie să merg la un turneu şi să mă bucur de toată experienţa, să mă plimb, să ies din camera de hotel, nu să mă simt că sunt testat în fiecare zi şi sunt restricţionat să stau numai în camera de hotel în fiecare zi şi poartă mască acum, şi nu ai voie să faci aia...
• Pentru mine nu mai este la fel de plăcut să joc în astfel de condiţii şi atrunci încerc să reduc un pic numărul de turnee, ca să îmi şi placă, asta e cel mai important până la urmă, nu să joc opt săptămâni cum am făcut anul acesta şi să mă urc pe pereţi în cameră. Voi vedea cum sunt organizate primele luni de turnee şi cum mă voi organiza eu cu partenerii" - Horia Tecău, la Digisport, în emisiunea "Așii tenisului".

Cum va arăta următorul partener

"Nu am stabilit (n.r. - cu cine va juca) şi nici nu pot să vorbesc de nişte nume, nefiind nimic sigur, dar în continuare vreau să mă bucur de a juca tenis, de a juca dublu. Vreau lângă mine un partener cu care să comunic bine, să am plăcerea jocului, profesionalism, să împărţim aceleaşi valori şi să construim o echipă competitivă îmreună, chiar dacă va fi doar pentru câteva săptămâni şi nu vom juca un calendar complet de turnee.

Aceste două componente sunt esenţiale pentru mine, plăcerea de a juca împreună şi competitivitatea. Nu contează că rezultatul este de turul 2 sau finală, dar să avem încredere amândoi că putem câştiga turnee importante şi să abordăm această experienţă cu încredere şi profesionalism. Astea trebuie să fie acolo, idiferent cine va fi partenerul meu" - Horia Tecău.

Tenismenul a precizat că se va concentra doar pe turneele mari, cu obiectivul de a le câştiga. De asemenea, îşi doreşte să evolueze în Cupa Davis şi la Jocurile Olimpice, transmite News.ro.

Horia Tecău, 35 de ani, colabora cu Jean-Julien Rojer, 39 de ani, din 2014. Ei au câştigat împreună 20 de turnee, între care Wimbledon, în 2015, şi US Open, în 2017.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United  a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
23.10
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365