WTA Sankt Petersburg: Irina Begu s-a calificat în optimi - Duel cu o dublă campioană de Grand Slam

​Irina Begu s-a calificat marți în optimile turneului WTA 500 de la Sankt Petersburg, sportiva noastră trecând de chinezoaica Shuai Zhang (67 WTA).

Irina BeguFoto: Glyn Kirk / AFP / Profimedia Images

Begu (56 WTA) a învins-o pe Zhang cu scorul de 6-3, 6-1. Meciul a durat o oră şi 13 minute.

Irina se va duela în runda următoare cu Petra Kvitova (Cehia, 23 WTA şi cap de serie numărul 6).

Cine este Petra Kvitova

Fostă ocupantă a locului 2 WTA (pe 31 octombrie 2011), Petra Kvitova (va împlini 32 de ani pe 8 martie) a câștigat de-a lungul carierei 28 de turnee WTA, două dintre acestea fiind de Grand Slam (Wimbledon 2011 și 2014). De asemenea, are o finală la Australian Open la ediția din 2019 (a fost învinsă de Naomi Osaka). A adunat doar din premiile din tenis $33,514,842.

De știut:

• Pentru accederea în turul al doilea, Begu va primi 9.500 de euro şi 55 de puncte WTA.
• Toate cele trei jucătoare române de pe tabloul principal, Begu, Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian, au trecut de prima manşă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:49
Cristian Geambașu De ce tace Rapid?
Cristian Geambașu De ce tace Rapid?
14:59
Kovacs, elogiat de Mourinho Portughezul, încântat de român: „Calitate și personalitate extraordinare. Cu el, VAR-ul nu va avea un rol important”

15:07
Fost președinte de club, reținut 24 de ore! Motivul pentru care a ajuns în arestul Poliției + Acuzat, anterior, de fals în acte și amenințat de un alt oficial

14:54
Singurul care-i rezistă lui Chivu Renașterea lui Gattuso cu Lazio: "Nu sunt luat de pe stradă"

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Top stiri
Istvan Kovacs, ironizat  Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Liga Campionilor
19.10
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”
Citește mai mult

Vești bune pentru U Craiova  Unul din cei mai importanți jucători ai lui Coelho,  la un pas de revenire!
Superliga

Revine Adrian Mutu?  FRF,  noi detalii despre viitorul selecționer  al României U21: „Orice e posibil”
Nationala

FOTO | "Cum știe o pasăre încotro să zboare?" Un copil întreabă, Muzeul Antipa spune marile secrete ale micilor zburătoare migratoare, care ajung la destinații fără GPS
B365