Mesajul Simonei Halep după înfrângerea cu Iga Swiatek

Simona Halep a părăsit turneul de la Indian Wells în semifinale, sportiva noastră fiind învinsă de Iga Swiatek, scor 7-6(6), 6-4, Partida a durat o oră și 49 de minute, iar la finalul acesteia Simona a avut un mesaj clar.

Simona HalepFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

Simona Halep și încrederea dată de un asemenea meci

La finalul disputei epuizante cu Iga, Simona a precizat că a fost genul de meci din care își va lua cu siguranță o doză importantă de încredere, cu toate că a pierdut partida.

„Am fost foarte aproape și am simțit că revin la nivelul pe care vreau neapărat să-l ating din nou. A fost un meci bun pentru mine. Sunt recunoscătoare că pot să joc din nou la acest nivel, este încurajator pentru viitor” - Simona Halep, la conferința de presă.

Despre setul unu - E dureros când pierzi așa

Întrebată despre primul set, unul cedat în tiebreak, Simona a spus că este dureros să-l cedezi în asemenea mod.

Halep a servit la 5-4 pentru a câștiga manșa, iar mai apoi în tiebreak a avut 6-4 (două mingi de set). De la acel moment însă nu a mai câștigat vreun punct (a cedat cu 8-6).

„Am avut multe șanse și e chiar dureros când pierzi astfel un set. Dar chiar și dacă aș fi câștigat acel set eram departe de calificarea în finală”, a completat Simona Halep.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Halep și Swiatek:

Mesajul de pe Instagram al Simonei Halep

De știut:

  • Simona Halep și Iga Swiatek ar trebui să se întâlnească din nou, la mijlocul lunii aprilie, în partida Polonia - România din barajul pentru turneul final al Billie Jean King Cup, dar rămâne de văzut cât de gravă este accidentarea sportivei noastre (care ar putea renunța și la competiția de la Miami - începe săptămâna viitoare).
  • Pentru titlul de la Indian Wells, Iga Swiatek (4 WTA, favorită 3) se va duela cu Maria Sakkari (6 WTA, favorită 6).
  • Pentru prezența în semifinale, Simona va primi un cec în valoare de 343.985 de dolari şi 390 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • La ediția din 2021 de la Indian Wells, Halep a fost eliminată în turul trei (învinsă de Aliaksandra Sasnovich).
  • Simona a cucerit trofeul de la Indian Wells în 2015 (finală cu Jelena Jankovic), iar la edițiile din 2014, 2018 și 2022 a fost semifinalistă.
  • În ierarhia WTA Live, Halep se află pe locul 19 (poziție pe care o va ocupa începând de luni).
  • Iga Swiatek se află pe poziția secundă în clasamentul în timp real (salt de 2 locuri) și poate fi depășită doar de Maria Sakkari (dacă sportiva din Grecia va câștiga turneul din deșertul californian).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Merge David Popovici în Rusia?   VIDEO.  Cuvintele repetate de înotătorul român când a fost întrebat despre  invitația lui Kornev
Înot
12:47

Citește mai mult

Șumudică amenință  Abia instalat la CFR Cluj, antrenorul  lansează un avertisment:  „E foarte greu să continui în astfel de condiții”
Superliga
18:01

Lovitură de teatru înainte de Dinamo - FCSB    Derby-ul, blocat să se joace la Cluj!  „Câinii” ar vrea să-l amâne »  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat
Superliga
12:51

Criticată după meciul cu Sorana   FOTO.  Anna Kalinskaya, taxată dur:  „E extrem de necinstită!”  » Cîrstea, în optimi la Cincinnati
Tenis
10:52

Știri ultima oră
22:27
„Pare că totul e intenționat” Unde crede MM că se va juca Dinamo - FCSB, după ce varianta Cluj Arena a picat + „Fanii lui Dinamo erau de acord cu Ghencea”

22:16
Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe teren! VIDEO: Al doilea episod alarmant în doar câteva zile. Dezvăluirea jucătorului, după meci: „Disfuncție neurologică”

21:43
„Pe Tavi nu-l ajută mintea” Fost mare internațional, discurs dur despre Octavian Popescu: „A făcut prostii mai mari decât el”

21:14
„Mi-a zis să mă gândesc prin ce-am trecut” Cine l-a întors pe Adrian Mutu din drumul spre CFR Cluj: „Acceptasem inițial”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că <span>n-am</span> ajuns la FCSB”
Continuă rușinea!

Cristian Geambașu: Continuă rușinea!

Cristian Geambașu: Continuă rușinea!
Cât va mai supraviețui Baciu?

Cristian Geambașu: Cât va mai supraviețui Baciu?

Top stiri
Se schimbă conducerea la CFR Cluj   Ioan Varga face un pas în spate și anunță  cine îi ia locul:  „De astăzi! Acesta e numele lui”
Superliga
13:56

Privații: primii! Bugetarii: ultimii!  Discrepanță uriașă între rezultatele sportive din acest sezon în duelul  FCSB & Dinamo versus CSA Steaua & CS Dinamo
Superliga
16:01

Noi mutări la Dinamo  „Câinii” vor  să mai aducă 2 jucători  + cine sunt cei 3 fotbaliști care vor pleca
Superliga
10:27

FOTO | Dl. Ciucu se enervează pe Facebook pe o doamnă care face o reclamație pe Facebook. Adică fix acolo unde primarul general face planuri, promisiuni, dar și reclamații🤷🏻‍♂️
B365
05:48