VIDEO Box: Lucian Bute și-a anunțat retragerea - "Nu mai am nimic de dovedit. Sunt ferm convins că am luat decizia cea mai bună"

VIDEO Box: Lucian Bute și-a anunțat retragerea - "Nu mai am nimic de dovedit. Sunt ferm convins că am luat decizia cea mai bună"

Pugilistul Lucian Bute a postat un mesaj pe Facebook în care anunţă că şi-a încheiat cariera, fiind convins că a luat cea mai bună decizie, scrie News.ro.

Lucian ButeFoto: HotNews.ro

"Mi-am incheiat cariera de boxer. Moment emoţionant în viaţa mea dar sunt ferm convins că am luat decizia cea mai bună pentru mine si familia mea!", a scris Bute.

Într-o conferinţă de presă la Montreal, în care nu şi-a putut stăpâni lacrimile, Lucian Bute a spus că s-a gândit la retragere încă de când s-a născut fetiţia lui Ema, în 2017, iar apoi totul a fost clar după naşterea băieţelului Eric Stephan. "Nu mai am nimic de dovedit. Mă bucur că sunt sănătos şi mă pot ocupa de familie", a spus Bute.

Ultimul meci al lui Lucian Bute a fost în 25 februarie 2017, când a fost învins de columbianul Eleider Alvarez, prin KO în repriza a cincea.

În vârstă de 39 de ani, Lucian Bute îşi încheie cariera cu un bilanţ de 32 de victorii, trei înfrângeri şi o remiză la profesionişti.

Bute a deţinut titlul mondial IBF în perioada octombrie 2007 - mai 2012.

Aici poți vedea momentul în care Lucian Bute plânge:

Sursa video: Pagini Românești / Youtube

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:54
Șoc! Hagi a schimbat toată echipa! România - Bosnia, LIVE de la ora 21:45, în etapa #2 din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11”
Șoc! Hagi a schimbat toată echipa! România - Bosnia, LIVE de la ora 21:45, în etapa #2 din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11”
17:03
Reîncep lucrările la stadionul Dinamo CNI a făcut anunțul mult așteptat de fanii „câinilor”
Reîncep lucrările la stadionul Dinamo CNI a făcut  anunțul mult așteptat de fanii „câinilor”
17:42
A râs de Zverev și Alcaraz Fostul lider ATP a glumit pe seama tenismenilor, după Laver Cup: „Mă rugam în fiecare zi...”
A râs de Zverev și Alcaraz Fostul lider ATP a glumit pe seama tenismenilor, după Laver Cup: „Mă rugam în fiecare zi...”
17:41
Liga Națiunilor LIVE de la 19:00 și 21:45. Belgia - Franța și Turcia - Italia, meciurile zilei. Suedia - Polonia în grupa României
Liga Națiunilor LIVE de la 19:00 și 21:45. Belgia - Franța și Turcia - Italia, meciurile zilei. Suedia - Polonia în grupa României
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Top stiri
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
B365
27.09
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
Citește mai mult
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră