VIDEO Pele se simte mai bine: "Chiar sunt gata să joc duminică"

Legendarul fotbalist brazilian Pele, în vârstă de 80 de ani, a declarat, joi, pe reţelele de socializare că este "mai bine", la două săptămâni după ieşirea sa din spital unde a fost operat de o tumoare la colon, informează AFP.

PeleFoto: ndependent Photo Agency Srl / Alamy / Alamy / Profimedia

"Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt mai bine, sunt pregătit chiar să joc duminică", a afirmat Pele într-o înregistrare video pe conturile de Instagram a două din fiicele sale.

"Vorbind serios, mulţumesc pentru tot, mulţumesc tuturor celor care mi-au dat forţă. Dacă Dumnezeu vrea, eu voi fi alături de voi în curând", a adăugat Pele.

În această primă înregistrare de la ieşirea sa din spitalul din Sao Paulo, unde a rămas o lună pentru tratament, singurul fotbalist care a câştigat trei Cupe Mondiale (1958, 1962, 1970) a apărut surâzător şi într-o stare bună.

Edson Arantes do Nascimento, care va împlini 81 de ani pe 23 octombrie, a fost internat pe 31 august pentru analize de rutină, fiindu-i depistată o tumoare "suspectă" la colon. El a fost operat patru zile mai târziu, informează Agerpres.

"Regele" fotbalului a petrecut apoi zece zile într-o unitate de terapie intensivă, unde a revenit patru zile mai târziu din cauza unor dificultăţi respiratorii, înainte de a părăsi spitalul pe 30 septembrie.

Rezultatul biopsiei tumorii nu a fost niciodată făcut public, dar medicii au precizat că va trebui urmată o "chimioterapie".

Fostul decar al "Selecao" şi-a neliniştit fanii în repetate rânduri din cauza stării sale de sănătate fragilă, fiind internat în spital în repetate rânduri.

Pele este unul din ultimii monştri sacri ai fotbalului, după decesul lui Johan Cruyff, în 2016, şi al lui Diego Maradona în noiembrie 2020.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365