VIDEO SuperLiga: Universitatea Cluj, victorie în fața campioanei – Ardelenii, pe loc de play-off

Universitatea Cluj a făcut un pas spre calificarea în play-off, după victoria la limită obținută pe teren propriu în fața Farului Constanța, scor 1-0, în runda cu numărul XXVIII a SuperLigii.

Jucatorii echipei Universitatea ClujFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Universitatea Cluj – Farul Constanța 1-0, în SuperLigă

După două înfrângeri și trei remize, Universitatea Cluj a reușit în sfârșit victoria, chiar împotriva campioanei Farul.

Deși constănțenii au dominat prima repriză, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au deschis scorul după o gravă eroare în defensiva adversă.

În minutul 34, Ionuț Larie a preluat greșit o minge, Daniel Popa a interceptat și i-a pasat lui Dan Nistor, care a îndeplinit o simplă formalitate.

Scorul a rămas neschimbat în partea secundă, iar în minutele de prelungiri Farul a rămas în inferioritate numerică, Cristi Ganea primind al doilea cartonaș galben.

Universitatea Cluj acumulează 38 de puncte și urcă pe locul al șaselea, la trei puncte de Farul Constanța.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Universitatea Cluj și Farul Constanța.

SuperLiga, etapa a 28-a

U Craiova 1948 - Poli Iași 1-1

Dinamo București - FC Hermannstadt 1-0

Oțelul Galați - CFR Cluj2-2

Universitatea Cluj - Farul Constanța 1-0

Rapid București - UTA Arad / miercuri, ora 21:00

FC Botoșani - Sepsi Sf. Gheorghe / joi, ora 16:15

Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova / joi, ora 18:30

FC Voluntari - FCSB / joi, ora 21:00.

Clasamentul SuperLigii

1. FCSB 58 puncte

2. CFR Cluj 49

3. Rapid București 48

4. Universitatea Craiova 42

5. Farul Constanța 41

6. Universitatea Cluj 38

7. FC Hermannstadt 37

8. UTA Arad 37

9. Petrolul Ploiești 35

10. Sepsi Sf. Gheorghe 34

11. Oțelul Galați 33

12. U Craiova 1948 31

13. Poli Iași 31

14. FC Voluntari 27

15. Dinamo București 25

16. FC Botoșani 20.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Raportul insolvenței CFR Cluj  Ardelenii au declarat  datorii de 37,5 milioane de euro.  Firma lui Varga, pe lista marilor creditori
Superliga
08:00

Citește mai mult

Zeci de fani încătușați  Jandarmeria a anunțat „bilanțul” bătăii generale de după Petrolul - Rapid +  Amenzi uriașe
Superliga
09:48

Transfer pentru Dennis Man?  Internaționalul român, pe lista unei câștigătoare de  Europa League
Stranieri
11:11

„Suporterul îi plătește salariul!”   Daniel Pancu, „taxat” din nou după ce  a urlat la un fan în vârstă:  „El nu înțelege asta”
Superliga
10:15

Știri ultima oră
14:32
„Au vrut sa ne omoare” De ce poate fi Tottenham revelația Premier, după ce a fost aproape de retrogradare. Suma uriașă investită de Spurs

12:40
Leo Messi, pedepsit! FOTO. Decizia luată de MLS, după ce argentinianul a pălmuit un adversar

14:16
4 goluri într-un singur meci! Jucătorul luat de Dinamo de la Steaua și apoi cedat gratis a făcut spectacol în Liga 2. E dorit în Olanda

13:07
Zonă de război în Germania FOTO-VIDEO. Conflict ultras pe stadion: au invadat terenul! Poliția a intrat cu caii pe gazon. De la ce a pornit totul

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
Top stiri
Întrebarea care a înfierbântat Italia   VIDEO.  Poate Cristi Chivu să ia  Champions League  cu Inter sezonul acesta?
Campionate
09:12

Șovre s-a recuzat  CCA a răspuns  GOLAZO.ro  după  dezvăluirile despre relațiile comerciale  ale firmei în care membrul Comisiei este asociat cu cluburi de fotbal
Superliga
06:45

Dobre, gest vulgar   FOTO:   Atacantul Rapidului, taxat în direct:  „Arată-ți bărbăția altfel”
Superliga
21.08

Bătălia de la rafturi pentru noi 🛒 Gigantul Globus ia în calcul să intre pe piața locală, reprezentații marelui rival Lidl și Kaufland au venit la București
B365

Au fost discriminați românii pe Giulești?   GOLAZO.ro  a întrebat CNCD dacă este normal ca un meci de UCL disputat în România să fie  interzis românilor
Liga Campionilor
20.08