Wimbledon: Ashleigh Barty a făcut instrucție cu Harriet Dart (scor 6-1, 6-1); Serena Williams, victorie lejeră cu Julia Goerges

Ashleigh Barty (1 WTA) a câștigat de-o manieră categorică întâlnirea cu Harriet Dart (Marea Britanie, 182 WTA), din turul al treilea de la Wimbledon. Liderul mondial a cedat doar două game-uri, scor 6-1, 6-1, obținând calificarea în optimi după doar 53 de minute. La rândul său, Serena Williams (10 WTA) a trecut fără probleme de Julia Goerges (Germania, 17 WTA), scor 6-3, 6-4.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ashleigh Barty s-a calificat în premieră în optimile de la Wimbledon, fază în care o va întâlni pe americanca Alison Riske (55 WTA), învingătoare în fața elvețiencei Belinda Bencic (13 WTA), scor 4-6, 6-4, 6-4, după două ore și 11 minute.

Barty este prima jucătoare din Australia care ajunge în optimile de la Wimbledon, după anul 2010. Până la ediția din acest an, sportiva de 23 de ani avea trei prezențe pe tabloul principal al competiției londoneze. În 2012 și 2017 a fost eliminată în primul tur, iar anul trecut a fost învinsă de Daria Kasatkina în runda a treia.

Partida dintre Serena Williams și Julia Goerges a fost una echilibrată, diferența fiind făcută în ambele seturi de câte un break. Campioană de șapte ori la Wimbledon, Serena nu i-a oferit nici măcar o șansă de break jucătoarei din Germania, impunându-se cu 6-3, 6-4, după o oră și 12 minute.

Americanca a avut un procentaj de 78% la punctele câștigate cu primul serviciu și 50% cu al doilea, în timp ce Goerges a câștigat 86% din punctele jucate cu primul serviciu și doar 22% cu al doilea. Serena a avut 11 lovituri direct câștigătoare, față de cele 7 ale Juliei Goerges. La capitolul erori neforțate, Goerges a stat mai bine, a avut doar cinci, față de cele șapte ale americancei.

Ultima întâlnire dintre Serena Williams și Julia Goerges avusese loc tot la Wimbledon, la ediția de anul trecut, dar în semifinale. Tot americanca s-a impus și atunci, scor 6-2, 6-4.

Serena Williams (favorită 11) va juca în optimi cu spaniola Carla Suarez-Navarro (31 WTA), cap de serie numărul 30, care a trecut de Lauren Davis (95 WTA), scor 6-3, 6-3.

Rezultate înregistrate sâmbătă (turul III):

Ashleigh Barty (AUS/N.1) - Harriet Dart (GBR) 6-1, 6-1

Alison Riske (USA) - Belinda Bencic (SUI/N.13) 4-6, 6-4, 6-4

Serena Williams (USA/N.11) - Julia Görges (GER/N.18) 6-3, 6-4

Carla Suárez (ESP/N.30) - Lauren Davis (USA) 6-3, 6-3

Elise Mertens (BEL/N.21) - Qiang Wang (CHN/N.15) 6-2, 6-7 (9/11), 6-4

Petra Kvitová (CZE/N.6) - Magda Linette (POL) 6-3, 6-2

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Arena e și a rockerilor”  Cum explică primarul Capitalei că   fotbalul e alungat vara  de pe cel mai mare stadion al țării » Gaură uriașă în 2025!
Superliga
14:07

Citește mai mult

Adrian Șut a revenit în Europa    A fost prezentat la noua echipă.  Va fi antrenat de un tehnician pe care îl cunoaște foarte bine
Campionate
12:57

Explicația celei mai ciudate faze!  În minutul 59, Kovacs a fost chemat la monitor să judece un ofsaid.   De ce s-a întâmplat acest lucru
Superliga
10:55

Scandal uriaș în Italia  Favorit să preia naționala Italiei, Andrea Pirlo este criticat pentru   legăturile sale cu Rusia:  „Face propagandă”
Campionate
11:11

Știri ultima oră
17:43
Precizări privind noul sistem VAR FRF vine cu explicații, după faza controversată de la Dinamo - U Craiova

16:21
Scenariu de coșmar pentru Red Bull Clauza din contract care i-ar permite lui Verstappen să plece la finalul sezonului! Cum vrea echipa să-l împiedice

16:41
Nu l-a convins pe Pancu Jucătorul pe care Rapid a plătit aproape un milion de euro, prezentat la noua echipă

15:40
„Îi puteți spune Tobi” VIDEO. FC Argeș și-a prezentat jucătorul cu nume imposibil printr-un videoclip inedit: „Nu pot să-l pronunț!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Campioana unei mari umanități

Cristian Geambașu: Campioana unei mari umanități

Noua ordine mondială

Silviu Tudor Samuilă: Noua ordine mondială

Ultima impresie. Contează?

Cristian Geambașu: Ultima impresie. Contează?

Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!
Argentina, campioana  fără demnitate

Cătălin Țepelin: Argentina, campioana fără demnitate

Monologul victorios al unei mari țări:  Felicitări, Spania!

Cătălin Tolontan: Monologul victorios al unei mari țări: Felicitări, Spania!

Situația este  albastră

Cristian Geambașu: Situația este albastră

Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

Dan Udrea: Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

10 goluri pentru istorie

Cătălin Tolontan: 10 goluri pentru istorie

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Trei imagini care explică remontada Argentinei

Cătălin Țepelin: Trei imagini care explică remontada Argentinei

Top stiri
„Nu poți refuza așa ceva”  Transferul lui Al-Hamlawi,   o afacere uriașă:  „România n-a mai avut de mult o asemenea sumă pe masă”
Superliga
11:20

Transferul deceniului?    Arsenal îl vrea pe Vinicius!  Planul îndrăzneț al englezilor și suma uriașă cerută de brazilian pentru a rămâne la Real Madrid
Campionate
09:41

Prunea, derapaj în direct  A vrut să îl laude pe Bellaarouch, dar a folosit o expresie controversată:   „Maimuța asta...”  » Radu Naum a intervenit imediat
Superliga
09:12

BREAKING | Primarul Ciucu acuză Termoenergetica de practici incorecte, care ne țin cu lunile fără apă caldă. „Mint, maschează lucrări de investiții în intervenții la avarii!”
B365
24.07