WTA Dubai: Patricia Țig, eliminată în runda inaugurală de Jelena Ostapenko

Patricia Țig a încheiat rapid socotelile cu turneul WTA 1000 de la Dubai, sportiva noastră fiind eliminată, scor 6-3, 6-3, de Jelena Ostapenko în runda inaugurală.

Patricia TigFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Patricia (61 WTA) a început cu mult avânt meciul cu Jelena - a făcut două break-uri consecutive, dar din păcate nu a putut fi vorba de vreo desprindere pe tabelă.

Jucătoarea noastră a fost vulnerabilă de la lansare, nu și-a găsit ritmul, iar letona (51 WTA) a taxat-o prompt de la retur.

Ba, mai mult, la 3-2 în favoarea adversarei, Țig și-a mai cedat încă o dată serviciul, iar diferența de pe tabelă s-a dovedit a fi decisivă pentru câștigarea primului set (6-3).

Patricia nu a avut mai multă încredere în game-urile de serviciu nici în setul al doilea, unul în care Jelena s-a distanțat la 3-1.

Țig a reușit să țină mai bine în frâu erorile neforțate, iar tabela i-a surâs din nou (a egalat la 3). A fost doar o tresărire de orgoliu, sportiva noastră nereușind să mai câștige vreun game până la finalul partidei (6-3).

Meciul a durat o oră și 21 de minute.

• Pentru prezenţa pe tabloul principal, Ţig va primi un premiu de 10.750 de dolari şi un punct WTA.
• Cele două se mai întâlniseră o singură dată: în finala de la Saint-Petersburg, din 2015. Atunci a fost 3-6, 7-5, 6-2 pentru Ostapenko.

România are o singură reprezentantă în turul doi al întrecerii: Sorana Cîrstea. Din păcate, Ana Bogdan și Patricia Țig au fost deja eliminate. De asemenea, Irina Begu urmează să o întâlnească, tot luni, pe Garbine Muguruza.

De știut:

După retragerea Simonei Halep, principala favorită a competiției de la Dubai este Elina Svitolina. De asemenea, lista absențelor de seamă este completată de Ashleigh Barty (1 WTA) și Naomi Osaka (2 WTA).

Turneul de la Dubai se dispută pe hard, între 7-13 martie 2021, iar premiile totale sunt în valoare de $1.835.490.

Ana Bogdan, eliminată de la Dubai de o fostă finalistă de la Roland Garros

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
07:30
Blat cu Mutu, la Dinamo „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă

06:45
Fiul lui Varela e revelația A descoperit fotbalul când tatăl său era la FCSB. Azi impresionează în Serie A

23:52
Theodor Jumătate Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

22:58
Chivu, discurs dur A răbufnit la conferință: „Nu sunt arogant!” Ce a spus despre ieșirea de la pauza meciului cu Bologna

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Top stiri
Poate rata FCSB - Rapid  Îngrijorare în privința unui titular:  „S-ar putea să aibă fractură”
Superliga
20.10

Citește mai mult

„Am mers în vestiar”  Răzvan Burleanu i-a  decis viitorul lui Gică Hagi,  după parcursul de coșmar al României în Liga Națiunilor
Nationala

Noul stadion Dinamo, pas important    VIDEO.  Ce s-a întâmplat azi pe  șantierul din „Ștefan cel Mare”

Ce ignoră PMB și Ciprian Ciucu în criza șobolanilor din București. Când zbiară la cetățeni că hrănesc porumbei, se luptă cu Bunuțu', cu Mary Poppins și cu trilioane de poze din Piața San Marco
B365
19.10