- Una dintre cele mai cunoscute baze sportive destinate copiilor din București continuă să se degradeze, în ciuda promisiunilor repetate de modernizare
- Baza „Cireșarii” din Sectorul 1 oferă un contrast izbitor: o poartă de acces îngrijită, proaspăt vopsită în verde, iar dincolo de gard, terenuri distruse, mocirlă, tribune măcinate de vreme și instalații sportive ruginite
- Totul în timp ce un banner al Companiei Naționale de Investiții (CNI) anunță o investiție de aproape 3 milioane de lei, care nu se regăsește încă în realitatea din teren
La intrarea în complexul de pe strada Herman Oberth nimic nu anunță dezastrul din interior. Poarta principală e îngrijită, cel puțin acum, altfel panourile Ministerului Educației sunt la locul lor, iar oferta educațională pentru anul școlar 2026-2027 prezintă cursuri de fotbal, tenis, gimnastică și alte activități pentru copii.
Câțiva metri mai departe însă imaginea se schimbă radical. Am descoperit terenuri pe care iarba a dispărut pe suprafețe întinse, înlocuită de pământ bătătorit, noroi și bălți. De sus, când imaginea devine una de ansamblu, se observă cel mai bine dimensiunea degradării, uitării, poate chiar nepăsării.
Unul dintre terenurile mari e aproape complet lipsit de gazon în zona centrală, în timp ce pe celălalt suprafața de joc este neuniformă. O imagine greu de digerat. Aici ar trebui să se nască noi generații de sportivi. În asemenea condiții e destul de dificil.
Stâlpii de rugby sunt cuprinși de rugină în partea inferioară, iar porțile de fotbal și gardurile vechi completează imaginea unei baze topite, apuse.
Tribune scorojite, scaune distruse și vegetație crescută printre structuri
Nici tribunele nu au scăpat de degradare. Structurile metalice sunt ruginite, iar băncile din lemn, cândva vopsite în roșu și verde, au vopseaua scorojită, cu scânduri deplasate sau deteriorate. O parte a tribunei e acoperită de un acoperiș vechi, susținut de stâlpi metalici. Mai aproape de un pericol iminent decât ceva ce-ar trebui să te protejeze de vremea proastă.
Pe peretele din spate încă se distinge însemnul RC Grivița, club cu tradiție în rugbyul românesc.
La unul dintre capetele tribunei, câteva rânduri de scaune din plastic, cândva roșii, sunt acum decolorate, murdare și parțial acoperite de vegetație. Iedera s-a întins peste structurile metalice, iar în apropiere se găsesc anvelope vechi, un cilindru metalic ruginit și alte obiecte abandonate. Nimic din ce-ar trebui să însemne o bază sportivă pentru copii.
Băncile de rezerve sunt și ele într-o stare precară, cu vopseaua desprinsă și noroi în fața lor. Sunt imagini care ridică întrebări dure despre întreținerea bazei și condițiile în care se poate practica sportul.
Aproape 3 milioane de lei pentru o modernizare care întârzie
Unul dintre cele mai sugestive detalii se află chiar pe gardul complexului. Acolo este montat un banner cu siglele Ministerului Educației și Companiei Naționale de Investiții, care prezintă un proiect de modernizare.
Valoarea anunțată a investiției este de 2.982.421,24 lei, adică aproximativ 600.000 de euro. Există inclusiv imagini de prezentare și o hartă care delimitează zona investiției de spațiile deschise publicului.
Potrivit panoului, proiectul ar urma să cuprindă:
- Un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis
- O clădire pentru vestiare
- Alei pietonale
- Spații verzi
Numai că realitatea surprinsă n-are nicio legătură cu promisiunile. Proiectul prezentat pe banner nu se regăsește în forma promisă la fața locului. Nici măcar planuri de așa ceva. Panoul nu indică un termen de finalizare, iar stadiul administrativ actual al investiției necesită clarificări din partea CNI.
Aproape 20 de ani de promisiuni. „Părinți de Cireșari” cer salvarea bazei
Problemele de la „Cireșarii” sunt vechi de aproape două decenii. Baza are o istorie care începe în 1947, când zona a fost amenajată ca Parcul Copilului. În 1972, spațiul a trecut în administrarea Ministerului Educației și a fost transformat treptat într-un complex sportiv.
După anul 2000, degradarea s-a accentuat. Începând din 2006, locuitorii au transmis sesizări și petiții, cerând salvarea terenurilor și păstrarea destinației sportive.
Au existat și intervenții punctuale. În 2021 au fost realizate lucrări la un teren de tenis și unul de fotbal cu suprafață sintetică, iar terenul mare a fost însămânțat și dotat cu un sistem de irigații. În iunie 2022, o parte a bazei a fost redeschisă comunității.
Aceste intervenții nu au rezolvat însă problemele întregului complex. A fost doar o cârpeală care ar fi trebuit să mai ofere timp până la ceva mai amplu. Asociația civică „Părinți de Cireșari” a continuat să solicite autorităților modernizarea bazei și transferul acesteia către administrația locală.
În noiembrie 2024, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat solicitarea de preluare, iar în aprilie 2025 Consiliul General al Municipiului București a aprobat în unanimitate o hotărâre prin care cerea Guvernului transferarea bazei din administrarea Ministerului Educației.
Primarul Sectorului 1 George Tuță, vorbea atunci despre transformarea spațiului într-un complex cultural-sportiv modern, destinat comunității. Numai că votul Consiliului General reprezenta doar o solicitare, transferul efectiv depinzând de o decizie a Guvernului.
În martie 2026, reprezentanții „Părinți de Cireșari” au lansat o nouă petiție, nemulțumiți că baza fusese exclusă din măsurile de descentralizare prevăzute de OUG 15/2026. Ordonanța viza baze sportive din patrimoniul fostului Minister al Tineretului și Sportului, nu și obiective aflate în administrarea Ministerului Educației.
Pe 30 martie 2026 comunitatea a înregistrat o nouă solicitare la Guvern, cu numărul 8939, cerând o soluție pentru deblocarea situației.
O bijuterie de 33.000 de metri pătrați în mijlocul Bucureștiului
Miza este una importantă. Baza „Cireșarii” ocupă aproximativ 33.000 de metri pătrați într-o zonă a Capitalei în care spațiile destinate sportului și recreerii sunt tot mai prețioase. Un loc accesibil multor copii și părinților, dar care se luptă cu nepăsarea.
Din imaginile surprinse de GOLAZO.ro se poate observa ușor dimensiunea complexului, o locație înconjurată de locuințe, blocuri și străzi circulate. Două terenuri mari, tribune, spații verzi și zone destinate activităților sportive ar putea reprezenta o resursă importantă pentru copiii din Sectorul 1 și nu numai.
În schimb, o bună parte a infrastructurii continuă să se degradeze. Nici vegetația nu a fost lipsită de probleme. La aproape 80 de ani de la amenajarea Parcului Copilului, „Cireșarii” rămâne un exemplu al felului în care un spațiu sportiv valoros poate fi lăsat să se degradeze între instituții, proiecte și promisiuni.