CRISTIAN TUDOR POPESCU  Aurul  inimii
Cristian Tudor Popescu

CRISTIAN TUDOR POPESCU Aurul inimii

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Pe de altă parte, reacția Sabrinei, care zice că echipa de arbitri a folosit o imagine din alt concurs ca s-o depuncteze, este „conspiraționistă”, pentru că presupune o acțiune de nedreptățire a ei cu participarea deliberată a întregii echipe de arbitri.

În plus, o asemenea dovadă falsă poate fi desființată rapid: elementele vizuale ale unui alt concurs este imposibil să fie identice cu cele ale solului olimpic de la Paris!...

Ar fi drept, dar și frumos, ca FIG să aducă la lumină adevărul în cazul Sabrinei. Cum frumos este gestul sportivelor americane, Simone Biles și Jordan Chiles, argintul și bronzul în proba de sol, de a-i face o reverență pe podium braziliencei Rebeca Andrade, câștigătoarea aurului după ce a reușit să depășească un șir de accidentări crunte.

O vedetă a fotbalului american, Marlon Humphrey, s-a declarat „dezgustat” de gestul conaționalelor lui. Forțosul fotbaliator, cu mușchii creierului și inimii atrofiați, consideră că asta este o atitudine de „loser”, de „sclav” care acceptă înfrângerea și superioritatea adversarului-stăpân.

Fair-play e pentru el o dovadă de slăbiciune, dacă nu de prostie.

Am o singură întrebare, nu pot să nu v-o pun: ce credeți, mister Marlon votează Trump?

Știri ultima oră
18:07
Convocare de urgență Fotbalistul chemat de Hagi după accidentările lui Stanciu și Mihăilă: „Nu v-ați uitat cum joacă?”

18:24
Cristian Geambașu Te doare capul!
Cristian Geambașu Te doare capul!
18:34
Păreri opuse FOTO. Doi arbitri importanți din Liga 1 au judecat diferit faza de penalty: Feșnic a rămas la decizia lui!

18:06
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator: „Aroganţa nu întreţine gazonul”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52