- Inter, echipa antrenată de Cristi Chivu (46 de ani), ar dori să-i prelungească contractul lui Hakan Calhanoglu (32 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei.
- Care este intenția mijlocașului turc, mai jos în articol.
Cel mai discutat subiect în jurul lui Inter din ultima perioadă reprezintă prelungirea contractului lui Calhanoglu.
Este singurul jucător din lot aflat la final de contract, înțelegere care va expira în vara anului viitor.
Inter vrea să-l păstreze pe Hakan Calhanoglu. Care e intenția turcului
Intenția clubului de pe „Giuseppe Meazza” este de a-i prelungi contractul lui Calhanoglu, un jucător indispensabil de la echipa lui Cristi Chivu.
Vestea bună pentru fanii „nerazzurrilor” este că mijlocașul turc și-ar dori, la rândul său, să continue colaborarea cu campioana Italiei, susține fcinter1908.it.
La finalul meciului cu Como, câștigat de Inter cu 2-0, Hakan Calhanoglu a intervenit asupra subiectului privind viitorul său.
„Să nu facem scandal”, au fost cuvintele adresate de turc, conform gazzetta.it. În prezent, mijlocașul are un salariu de 6,5 milioane de euro net.
În perioada următoare va fi organizată o întâlnire între conducerea clubului și reprezentanții lui Calhanoglu pentru a se discuta despre viitorul jucătorului. Vestea proastă pentru turc este că Inter ar vrea să-i reducă salariul.
Clubul își dorește să reducă partea fixă a salariilor pentru toate contractele, în special ale fotbaliștilor înaintați în vârstă.
Dacă se va ajunge la o înțelegere cu mijlocașul, atunci Calhanoglu va primi în schimb mai multe bonusuri de performanță. Totuși, intenția lui Inter și a jucătorului este de a continua colaborarea.
Sunt fericit să fiu aici: la Milano, unde eu și soția mea ne-am integrat foarte bine, și la Inter. Avem mulți prieteni, copiii merg la școală. Viitorul, în schimb, nu depinde de mine, ci de club. Hakan Calhanoglu, în luna august
În acest sezon, Calhanoglu a jucat 13 meciuri pentru Inter, reușind să înscrie 3 goluri.