Mirel Rădoi: "Nu meritam să ne calificăm, chiar dacă primeam al doilea penalti"

Mirel Rădoi: "Nu meritam să ne calificăm, chiar dacă primeam al doilea penalti"

Selecționerul Mirel Rădoi și-a asumat, joi seară, înfrângerea în fața Islandei și a declarat că naționala României nu ar fi meritat să se califice în finala play-off-ului, chiar dacă ar fi primit al doilea penalti.

HotNews.roFoto: Hotnews

Citește și: Adio, Euro! România a fost învinsă de Islanda, după un meci dezamăgitor (2-1)

"La cum am disputat primele 45 de minute, cred că putem să vorbim că nu meritam să mergem mai departe. Am început lent, ştiam că sunt puternici, bine organizaţi. În prima repriză am avut şapte mingi pierdute în propria jumătate. Din păcate, n-am scăpat de ceea ce mi-a fost frică, să primim gol în primele 20 de minute. În repriza a doua am arătat mai bine, dar prea puţin pentru a merita să mergem la Euro.

Sunt trei jucători care au lipsit, dar asta nu înseamnă că am primit golurile pentru că unul dintre jucători a lipsit. Era clar că trebuie să aducem un plus, cei trei nu au fost dinamici, nu au reuşit să câştige baloane. Nu aveau foarte multe soluţii, am pregătit să intrăm foarte mult între linii. Am vrut să avem mai multă dinamică pentru repriza a doua.

Era previzibil, ştiam, ca toată lumea, din punct de vedere al organizării defensive Islanda e una dintre cele mai bune echipe. Foarte puţine demarcări în profunzime, am făcut-o de foarte puţine ori. Probabil, şi emoţiile şi presiunea jocului. Aici încerc să le găsesc scuze, dar dacă este cineva vinovat, acela sunt eu şi staff-ul meu.

Prima, de pe bancă, a fost clară (n.r. despre lovitura de la 11 metri). Am văzut acel cot. Am jucat prea puţin fotbal din ce ne-am dorit în seara asta ca să avem pretenţii că puteam merge în finala play-off-ului. Nu meritam, nici dacă primeam al doilea penalti", a spus Mirel Rădoi, la Pro TV.

​România a fost învinsă, joi, la Reykjavik, cu scorul de 2-1 (2-0), de Islanda, în semifinalele play-off-ului de calificare la turneul final al Campionatului European din 2021. Tricolorii nu vor participa la turneul la care şi Bucureştiul găzduieşte meciuri.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:44
„Mă atacă un preș federal?!” Cornel Dinu a măturat cu consilierul lui Burleanu: „Servilism!” » De unde a plecat conflictul
„Mă atacă un preș federal?!” Cornel Dinu a măturat cu consilierul lui Burleanu: „Servilism!” » De unde a plecat conflictul
21:12
Hagi = Lucescu „Regele” și Il Luce, strategii diferite, planuri eșuate și aceeași concluzie: „Eu sunt vinovat!”
Hagi = Lucescu „Regele” și Il Luce,  strategii diferite, planuri eșuate și aceeași concluzie: „Eu sunt vinovat!”
22:40
Lovitură pentru Manchester City! Comunicatul Premier League: contracte „fictive” pentru ascunderea a peste 1 miliard de euro! + prima reacție a „cetățenilor”
Lovitură pentru Manchester City!  Comunicatul Premier League: contracte „fictive” pentru ascunderea a  peste 1 miliard de euro! + prima reacție a „cetățenilor”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

Invazie de insecte misterioase la Liceul „Alexandru Vlahuță” din Floreasca. Gândaci dubioși au închis școala, iar cursurile sunt online, doar că unii elevi n-au primit online-ul
B365
29.09