- Jucătorii celor de la Rapid urmează să fie amendați dacă vor avea telefoanele mobile la vestiare.
Informația a fost confirmată de Robert Niță (49 de ani), membru în cadrul Consiliului de Administrație, alături de Dan Șucu și Victor Angelescu.
Telefoanele interzise la Rapid: „Sunt amenzi”
Fostul atacant din Giulești a explicat că decizia a fost luată pentru a încuraja o interacțiune mai bună între jucători.
„Cred că este vorba despre respect între jucători și în cadrul grupului și de o modalitate de a fi mai comunicativi între ei.
Amenzile nu sunt mari, dar sunt amenzi!”, a declarat Robert Niță, citat de sport.ro.
Bogdan Lobonț (48 de ani), fost portar al Rapidului în perioada 1997-2000, a povestit că a fost sancționat în perioada petrecută la Ajax, după ce telefonul i-a sunat în vestiar.
„Da, am greșit. Antrenorul mi-a zis că e ok, nu-i nicio problemă: «Poimâine, de la 08:30 la 10:00 te duci la birou unde se vând bilete și răspunzi la telefon, ca să te înveți minte»”, a declarat „Pisica” pentru sursa citată.
Cu o etapă rămasă din turul sezonului regulat din Superliga, Rapid ocupă locul 3, cu 30 de puncte, la 3 în spatele liderului Dinamo și la 2 de Universitatea Craiova, aflată pe locul secund, cu 32 de puncte.
Pentru giuleșteni urmează confruntarea cu Farul, programată sâmbătă, de la ora 17:30. Partida va fi în format liveSCORE pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.