Dan Petrescu: "Trebuia să marcăm mai multe goluri, Billel nu a fost concentrat. În prima repriză a mai fost un penalti clar"

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după victoria din meciul cu Lazio Roma, scor 2-1, că formaţia sa ar fi trebuit să înscrie mai multe goluri, însă Billel Omrani nu a fost concentrat, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

“E bine pentru clubul nostru, pentru jucători, o victorie importantă, împotriva unei echipe valoroase. Asta s-a văzut în prima repriză. M-au surprins foarte mult cei doi fundaşi de bandă, o viteză şi o forţă de atac incredibile. În prima repriză a mai fost un penalti clar la un corner, înainte de penaltiul acordat. Dacă nu avem VAR, nu se acordă. Dacă nu primeam penalti era posibil să schimb sistemul.

Cestor, Burcă şi Boli, mai ales în repriza a doua şi-au făcut treaba bine. Am avut o discuţie un pic mai dură la pauză, pentru că nu mi-a plăcut ce am văzut. Trebuia să marcăm mai multe goluri, pentru că Billel nu a fost concentrat, ca de obicei. El nu s-a antrenat serios. Dacă pierdem sau ieşea rău aş fi fost pus la zid că de ce am schimbat sistemul. Mi-a ieşit”, a spus Petrescu la Look Plus.

Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Lazio Roma, în prima etapă a grupei E a Ligii Europa, meci la care oaspeţii au condus cu 1-0. Au marcat Deac ’41 (penalti) şi Omrani ‘75 pentru CFR Cluj, respectiv Bastos ’25 pentru Lazio.

Europa League: CFR Cluj vs Lazio 2-1 / Debut de vis - Campioana României a revenit de la 0-1 și e lider în grupa E

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:39
„Lucescu a vrut să antreneze FCSB” Putea stabili un record incredibil! De ce ar fi picat totul înainte să preia naționala

20:30
LIVE U Cluj - FCSB, în etapa #14 din Superliga » „Roș-albaștrii” caută a patra victorie la rând cu Reghecampf

20:14
Brighton sperie Craiova Viitoarea adversară a oltenilor, performanță uluitoare în Premier League » Cifrele sunt spectaculoase

19:44
Nemulțumiri în vestiarul lui Inter Probleme pentru Cristi Chivu: „Nu-mi place deloc ce se aude din interiorul clubului”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

EXCLUSIV I Palatul din Piața Lahovari, paradoxal primul bloc de locuințe sociale din București, construit pentru bogați. Cum a fost ridicat fabulosul castel al înstăriților
B365
00:00