- David Popovici (22 de ani), multiplul campion român la înot, a rămas impresionat de gestul pe care l-a făcut Cristi Chivu (46 de ani) în momentul când s-au întâlnit, după Inter - Como 2-0.
La finalul partidei de pe „Giuseppe Meazza”, Popovici și Chivu au avut parte de o întâlnire specială, în care și-au dorit câte un cadou.
Popovici se afla la Milano pentru o acțiune a sponsorului său, Arena, „Planet Water”, dedicat tinerilor înotători, alături de Thomas Ceccon, Massimiliano Rosolino și Leonie Beck.
David Popovici, despre întâlnirea cu Chivu: „Mi-a făcut turul vestiarului”
La sosirea în România, David Popovici a povestit cum a fost experiența de la meciul Inter - Como și cum a decurs întâlnirea cu Cristi Chivu, antrenorul „nerazzurrilor”.
„Am mers în Milano pentru o întâlnire cu sponsorul meu tehnic. Le-am oferit unor copii, oameni de vârsta mea, dar și mai mari câteva dintre secretele noastre. Au fost foarte ascultători și au înțeles tot. E una dintre acțiunile pe care le fac cu o parte din sponsorii mei.
O întâlnire extrem de frumoasă. Un om pe care eu și nu numai eu, ci toată echipa mea, îl apreciem foarte tare. A fost o întâlnire, și zic asta în cel mai bun mod posibil, foarte simplă și umană.
Am avut foarte multe de discutat, multe de împărtășit, mi-a făcut turul vestiarului, turul unei părți din stadion. O discuție de la om la om foarte, foarte utilă.
Nu mi-a explicat semnificația numărului 54, pentru că eu l-am ales. Aici e un secret. E ceva ce prefer să păstrez personal.
Spre rușinea mea, a fost pentru prima oară când am mers la un meci de fotbal. Și acum așteptările mele sunt extraordinar de ridicate, după ce am fost pe San Siro, despre care știam. A fost și o victorie foarte, foarte tare”, a declarat David Popovici, conform gsp.ro.
Am avut locurile foarte apropiate de locul în care îl puteam vedea pe domnul Chivu, m-am simțit foarte mândru să știu că cineva din aceeași țară antrenează o echipă atât de puternică. E un maestru în ceea ce face și un strateg excelent și o persoană pe care o admirăm. David Popovici
Popovici, impresionat de gestul lui Chivu: „Mi-a arătat ce fel de om poate să fie”
David Popovici își dorea un autograf din partea lui Chivu pentru un membru din staff-ul său, dar nu mai găsise niciun tricou al lui Inter disponibil.
În acel moment, antrenorul și-a dat jos tricoul pe care îl purta, l-a semnat și i l-a dăruit lui Popovici, gest care l-a impresionat enorm pe înotătorul român.
„M-a impresionat implicarea fanilor, cred că am înțeles mai bine munca din spate. Am fost fascinat de cum cei 22 de jucători reușesc să facă față presiunii unui stadion cu 75.000 de oameni. Posibil să mai merg la meciuri, posibil și la Dinamo, clubul meu.
O treabă care, în cazul în care nu știați deja, dar mie mi-a arătat ce fel de om poate să fie Cristian Chivu. În momentul în care i-am spus că toată echipa mea îl apreciază, un om de bază și-ar fi dorit un autograf, dar nu aveam tricou.
Nu am găsit, am căutat, dar vestiarul se golise, am rămas doar noi. Și-a dat tricoul jos de pe el și l-a semnat. Dacă nici asta nu spune despre tine ce fel de om ești...
Avem, cred, foarte multe subiecte în comun despre care putem să vorbim. Are dublul vieții mele, are experiența de sportiv și antrenor, cred că am foarte multe de învățat de la el.
Cred că e extraordinar de greu care se ocupă de o echipă atât de puternică, să gestioneze orgoliile unor sportivi tineri, faptul că poate să le câștige respectul mi se pare fascinant”, a mai spus Popovici.