Simone Inzaghi își pune toate speranțele în Celtic: "Poate câștiga în România, ca şi noi în Franţa "

​Antrenorul echipei Lazio Roma, Simone Inzaghi, a declarat, joi seara, după victoria cu CFR Cluj, că formaţia pe care o pregăteşte încă speră la calificarea în şaisprezecimile de finală ale Europa League şi va încerca să câştige la Rennes, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Avem mai multe şanse ca ieri. Celtic a câştigat pe Olimpico şi cred că poate să o facă şi în România, ca şi noi în Franţa. Vrem să ne jucăm şansa la Rennes, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla în România", a declarat Inzaghi, citat de presa italiană. Lazio are nevoie de o victorie la Rennes în ultima etapă, dar şi de o înfrângere a echipei CFR Cluj, acasă, cu Celtic. Campioana României se califică în faza următoare cu un punct.

"Băieţii au avut o abordare bună, iar în prima repriză mai puteam marca. CFR e o echipă fizică şi am suferit în repriza secundă. Cred un pic mai mult în şansa noastră, dar cred că după ceea ce am văzut pe teren nu meritam să avem doar un gol avantaj. În repriza a doua am reuşit să fim compacţi şi să câştigăm pentru a rămâne în cursa de calificare'', a mai spus Inzaghi.

''Am jucători de calificare, care se sacrifică şi când îi am la dispoziţie dau totul pe teren. Am găsit un echilibru, suntem a patra apărare din campionat şi cred că echipa mai poate creşte. Eu cred că trebuie să marcăm mai multe goluri, suntem al doilea atac. Creăm mult, în atac pe lângă Immobile şi Correa îl am pe Caicedo, trebuie să concretizăm mai mult, să tranşăm mai repede meciurile", a comentat tehnicianul italian.

CFR Cluj a fost învinsă de Lazio cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în Grupa E a Europa League la fotbal. Lazio s-a impus prin golul marcat de argentinianul Joaquin Correa (24).

Meciurile care vor decide configuraţia finală a grupei vor avea loc pe 12 decembrie, la Cluj-Napoca, respectiv Rennes.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:27
Real Madrid se răzbună pe englezi! De ce vor „galacticii” aproape 100 de milioane de euro de la șase giganți din Premier League

21:44
Cupa României FRF a anunțat programul etapei a doua + Dinamo a vrut să mute meciul cu Chindia, dar a fost refuzată

22:28
Țintă nouă pentru FCSB? Jucătorul din Liga 1 care i-a atras atenția lui Becali: „Foarte puternic”

22:01
LIVE PSG - Barcelona și alte 7 partide se joacă ACUM în Liga Campionilor » Răzvan Marin, titular cu Manchester City

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Top stiri
Poate rata FCSB - Rapid  Îngrijorare în privința unui titular:  „S-ar putea să aibă fractură”
Superliga
16:33

Citește mai mult

„Am mers în vestiar”  Răzvan Burleanu i-a  decis viitorul lui Gică Hagi,  după parcursul de coșmar al României în Liga Națiunilor
Nationala
17:32

Noul stadion Dinamo, pas important    VIDEO.  Ce s-a întâmplat azi pe  șantierul din „Ștefan cel Mare”
Superliga
18:03

FOTO | "Cum știe o pasăre încotro să zboare?" Un copil întreabă, Muzeul Antipa spune marile secrete ale micilor zburătoare migratoare, care ajung la destinații fără GPS
B365
19.10