Dan Petrescu: "Meritam victoria cu Lazio. Avem șanse foarte mici cu Celtic"

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, spune că echipa sa ar fi meritat să câștige jocul cu Lazio, disputat joi seara, la Roma, în penultima rundă din grupa E a Europa League, și încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea italienilor, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Dacă te iei după numărul de ocazii, trebuia să câștigăm. Ăsta este fotbalul. Am avut foarte multe ocazii și meritam victoria, chiar dacă ne trebuia numai un punct. Au fost două reprize total diferite. În prima, Lazio a fost mult mai bună, ne-am văzut limitele noastre. În a doua repriză, echipa a reacționat mult mai bine, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm.

Deac e jucătorul echipei ca toți ceilalți. Așa am crezut eu că e bine (n.r. - să fie rezervă). El trebuie să se pregătească pentru meciul următor, e un jucător valoros. Echipa a jucat bine, a avut ocazii. Aici au pierdut cu 4-0 Genoa, Lecce și Torino. Steaua (n.r. - FCSB) a luat vreo cinci și noi puteam să dăm trei. Sunt șanse foarte mici pentru noi cu Celtic. Toate șansele sunt ale lui Celtic, sunt pe primul loc, dar noi trebuie să ne jucăm șansa", a spus Petrescu, la Digi Sport.

CFR Cluj a fost învinsă de Lazio, joi seara, la Roma, scor 0-1, în penultima rundă din grupa E a Europa League. Unicul gol al meciului a fost marcat de Correa, în minutul 24.

În ultima rundă, contra lui Celtic, pe teren propriu, CFR Cluj are nevoie să obţină o remiză pentru a fi sigură de calificarea în şaisprezecimile de finală ale Europa League. Ardelenii au şi varianta de a pierde meciul cu scoţienii, însă Lazio nu trebuie să învingă Rennes. Ultima rundă va avea loc joi, 12 decembrie.

Clasamentul grupei E, după cinci runde:

1. Celtic - 13 puncte

2. CFR Cluj - 9 puncte

3. Lazio - 6 puncte

4. Rennes - 1 punct

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga