- Sorana Cîrstea (36 de ani, 15 WTA) a venit cu un nou mesaj după încheierea sezonului, prin care a lăsat din nou loc de interpretări în privința retragerii sale.
Românca a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de la Hong Kong, după ce a pierdut, scor 2-6, 3-6, confruntarea cu Alexandra Shubladze (21 de ani, #136 WTA), jucătoare venită din calificări.
Sorana Cîrstea: „Simt că nu mai am deloc energie, nici mental, nici fizic”
La începutul anului, Cîrstea transmitea că acest sezon va fi ultimul pentru ea în circuitul WTA.
Acum, după ce anul 2026 a fost cel mai bun al carierei sale, cu cea mai bună clasare și sferturi de finală la Roland Garros, au apărut multe discuții privind momentul retragerii și dacă ar fi potrivit ca el să aibă loc în zilele următoare.
Sportiva a revenit cu un mesaj prin care le-a mulțumit organizatorilor turneelor asiatice pentru sprijinul oferit, însă a vorbit și despre oboseala acumulată, mărturisind că a ajuns la un nivel de epuizare care ar putea cântări în decizia privind viitorul său în tenis.
„Mulțumesc, Asia, pentru amintirile minunate! Pe măsură ce acest an se apropie de sfârșit, simt că nu mai am deloc energie, nici mental, nici fizic.
Cu toate acestea, a fost un an incredibil, plin de atâtea lucruri pentru care să fiu recunoscătoare. Vă mulțumesc pentru toată dragostea și sprijinul acordat”, a transmis Sorana Cîrstea pe Instagram.
Declarațiile făcute de Sorana Cîrstea după eliminarea de la Hong Kong
„Am început să am îndoieli cu privire la retragere, dar, având în vedere cum s-au încheiat lucrurile aici, în Asia (n.r. - unde a fost eliminată devreme și la Wuhan, Ningbo și Tokyo), cred că decizia este destul de clară.
Nu mai aveam energie, nu mai aveam nimic, iar anul acesta a fost unul lung. Am nevoie de o pauză pentru a procesa totul, iar anunțul final va veni probabil peste câteva săptămâni”, a spus Cîrstea, potrivit scmp.com.