- Gheorghe Hagi (61 de ani), selecționerul României, și-a setat o limită clară privind momentul când naționala ar trebui să obțină victorii.
În primele meciuri oficiale ale lui Hagi pe banca naționalei, „tricolorii” au fost învinși fără drept de apel de Suedia (1-2 și 0-1), Bosnia (2-4) și Polonia (0-6), în Liga Națiunilor.
VIDEO. Limita impusă de Gică Hagi: „Din martie încolo trebuie să producem victorii”
Gică Hagi susține că încă mai are nevoie de timp pentru a închega o echipă la națională. Selecționerul consideră că România ar trebui să lege victorii începând cu primăvara anului viitor.
„Sper să fiu inspirat, obiectivul e să fac echipa să joace un fotbal foarte bun. V-am cerut un singur lucru de când sunt la națională, puțin timp, atât.
Nu cer foarte mult, dar cât să am să cunosc jucători, ușor-ușor să facem un grup care să câștige, să facă suporterii fericiți. Până în martie, din martie încolo trebuie să producem victorii.
O să încercăm să rulăm, să fim puternici, rezistenți, pe ritm și intensitate, tot ce înseamnă fotbalul modern care există în Europa”, a declarat Hagi la conferința de presă de astăzi, de la Mogoșoaia.
Înaintea ultimelor două partide din Liga Națiunilor, Hagi a suferit trei pierderi importante din lot. Ionuț Radu, portarul echipei Celta Vigo, nu va putea evolua din cauza unor probleme medicale.
În plus, Nicolae Stanciu și Valentin Mihăilă, jucătorii de la Dalian Yingbo, respectiv Rizespor, sunt la rândul lor indisponibili pentru aceste confruntări.
Lotul ales de Hagi pentru meciurile cu Polonia și Bosnia
PORTARI
- Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0);
FUNDAȘI
- Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 41/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 2/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 32/1), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 7/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 12/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 4/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 10/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 55/2), Lisav EISSAT (Bristol City, 6/0);
MIJLOCAȘI
- Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 16/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 78/12), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 41/5), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 11/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 4/0); Rareș ILIE (Mantova, 0/0)
ATACANȚI
- Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 48/12), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 19/1), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 57/8), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 11/3).
Programul României în Nations League
- 25 septembrie, 21:45. Suedia - România 2-1
- 28 septembrie, 21:45. România - Bosnia 2-4
- 2 octombrie, 21:45. Polonia - România 6-0
- 5 octombrie, 21:45. România - Suedia 0-1
- 14 noiembrie, 21:45. România - Polonia (Arena Națională)
- 17 noiembrie, 21:45. Bosnia - România (Bilino Polje Stadium, Zenica)
Clasamentul grupei B4
- Suedia - 10p
- Bosnia - 8p
- Polonia - 4p
- România - 0p