Jucatorul echipei Chelsea Londra, N'Golo Kante, a lesinat in fata colegilor sai, in vestiar, vineri, dupa un antrenament, relateaza telegraph.co.uk.
Potrivit sursei citate, ceilalti fotbalisti s-au panicat crezand ca francezul are o problema cardiaca. Jucatorul a primit ingrijiri in vestiar si si-a recapatat cunostinta. El a fost trimis apoi la un cardiolog pentru investigatii, iar in urma acestora s-a constatat ca nu are probleme cu inima.
Fotbalistul francez nu a fost folosit din precautie in partida de duminica seara cu Manchester City, scor 1-0 pentru City.
Telegraph.co.uk nu precizeaza cauza lesinului fotbalistului, insa precizeaza ca este posibil ca frigul puternic sa fi contribuit la situatie.
Luni, Kante a revenit la antrenamente si s-a pregatit fara probleme, potrivit news.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro