Mohamed Salah va începe marţi un tratament în Spania şi va fi apt pentru CM

Atacantul echipei Liverpool, Mohamed Salah, va începe marţi un tratament în Spania pentru accidentarea a umăr suferită la finala Ligii Campionilor cu Real Madrid, potrivit news.ro.

Mohamed Salah, accidentat in finala Champions LeagueFoto: liverpoolfc.com

Salah va fi însoţit de staf-ul medical al echipei Liverpool, iar medicul naţionalei egipetene şi preşedintelui forului i se vor alătura miercuri.

Mohamed Salah va fi apt pentru Cupa Mondială şi urmează să fie pe lista celor 23 de jucători ai Egiptului, în lotul din 4 iunie.

Salah a suferit o accidentare la "ligamentele articulaţiei umărului", a anunţat federaţia egipteană. Perioada de indisponibilitate ar fi de doar două săptămâni.

În minutul 26 al finalei Champions League, Ramos l-a doborât pe Salah şi apoi a căzut pe umărul egipteanului. Atacantul lui Liverpool a strâns din dinți și a încercat să continue partida, însă în minutul 31 a izbucnit în lacrimi, iar Klopp a fost nevoit să îl înlocuiască. Lallana a fost cel care a intrat în locul lui Salah.

În toate competițiile din acest sezon, Salah a înscris 44 de goluri pentru Liverpool și a dat 16 pase decisive. În Champions League, egipteanul a reușise să înscrie de 10 ori pentru "cormorani".

"Ce s-a întâmplat cu Salah e trist. Nu vrei niciodată ca fotbalist să vezi că se accidentează cineva, fie şi adversar. Ne-am prins de braţ unul pe altul şi după aceea nu a mai fost nimic de făcut. Am căzut, dar eu nu am nicio vină. Cei care se plâng că aş fi vrut să îl accidentez pe Mo nu au nicio treabă cu fotbalul, nu au jucat niciodată, astfel încât să înţeleagă", a spus Ramos după finala Ligii Campionilor, potrivit Digi Sport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:50
Dan Udrea Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

00:12
Tensiuni după fluierul final FOTO: Mihai Stoica, implicat într-un conflict după eșecul de la Bistrița

„Rezultat rușinos” Reghecampf își asumă eșecul cu Bistrița: „M-am hazardat”

23:46
A murit Sir Patrick Stewart Ținea cu o echipă surprinzătoare: „Toți credeau că sunt fan United sau Chelsea”. Ajunsese în conducerea clubului!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
29.10

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”

UPDATE | Liniile 41 și 25 circulă normal, anunță STB. Tramvaiele au fost blocate aproape două ore pe Bd. Timișoara, Str. Brașov și Bd. Preciziei, după ce a picat curentul
B365