Nicolae Dică, reacție după meciul de coșmar cu Universitatea Cluj

FC U Craiova 1948 a ajuns la 3 înfrângeri consecutive după 3 etape disputate. Vineri, oltenii au pierdut incredibil în fața Universității Cluj (3-4), în urma unui meci în care oltenii au condus cu 2-1 și 3-2.

Nicolae DicaFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

FC U Craiova 1948 - Universitatea Cluj 3-4, în etapa 3 din SuperLiga României

La al doilea meci pe banca oltenilor, Nicolae Dică nu a avut parte de noroc în fața Universității Cluj.

După ce au fost conduse în prima repriză, gazdele au revenit grație dublei lui Aurelian Chițu în repriza secundă și chiar au condus și cu scorul de 3-2, însă în zadar.

Insistența ardelenilor a fost una incredibilă, iar Universitatea Cluj a reușit să smulgă toate cele 3 puncte.

La finalul disputei, Nicolae Dică s-a arătat dezamăgit de rezultat și a avut un mesaj pentru elevii săi.

„Prima repriză a fost una în care am dominat. Îmi doresc ca jucătorii să aibă mai multe realizări. La primul lor șut pe poartă am primit gol.

În repriza a doua am intrat bine în joc. La 3-2 am transmis să fim agresivi, compacți. Din păcate, am pierdut jocul. Am avut o atitudine ok, dar vreau mai mult. Vreau mai multă reacție, după pierderea mingii.

Ofensiv, marcăm. Trebuie să acționăm ca o echipă. Nu am reușit să luăm nici măcar un punct. Primim goluri foarte ușor.

Am primit goluri foarte ușor. Trebuie să ne gândim ce avem de făcut pe viitor. Chipciu și Nistor au fost jucătorii importanți pentru ei.

Chițu a marcat două goluri, nu e rolul lui acolo, dar a reușit să marcheze.

Foarte puțin (n.r. 0 puncte în clasament). Trebuie să ne trezim rapid. Important e să analizăm ce am făcut greșit, ce am făcut bine.

A fost decizia mea să-l schimb pe Albu. Cred că am făcut-o bine. Deocamdată rămâne (n.r. Asamoah). Dacă va pleca, vom vedea. Ne vom baza pe el.” - a declarat acesta, potrivit Digi Sport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:11
Jovo Lukic, în Ligue 1? Clubul la care Djokovic și Courtois sunt acționari, gata să ofere 5 milioane de euro!

15:56
Norris, luat la țintă Campionul mondial din Formula 1, aspru criticat pentru interviul acordat, după accidentul cu Piastri

15:02
„Nu e o greșeală atât de mare” Pancu îl apără pe Curelea: „A fost să viziteze un prieten pe care și eu mi-aș fi dorit să-l văd”

15:06
Poliția a deschis dosar penal AJF, primele sancțiuni pentru antrenorul care a strâns de gât un junior + solicitare către FRF

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România <span>într-un</span> instantaneu
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Top stiri
Becali a făcut circ la stadion   VIDEO.   S-a urcat pe mașină,  ca-n „vremurile bune”. Nemulțumit de meci: „Ce să facă Reghe?”
Superliga
00:07
Becali a făcut circ la stadion VIDEO. S-a urcat pe mașină, ca-n „vremurile bune”. Nemulțumit de meci: „Ce să facă Reghe?”
Citește mai mult

De-asta nu mai joacă Man  Antrenorul lui PSV a explicat  de ce l-a „abandonat”  pe român pe banca de rezerve
Stranieri
10.10

Alcaraz, schimbare de look!   FOTO+VIDEO.  A atras toate privirile la Shanghai:  „Îi stă bine cu orice”.  Ce explicație a oferit
Tenis

VIDEO | Cum a fost în prima seară Spotlight București, cu primarul Ciucu la costum, scăldat în luminițele de pe Calea Victoriei. Ce program e azi la Festivalul Luminii
B365