Rafael Nadal: "Federer a jucat mult prea bine pentru mine, iar eu accept acest lucru"

Roger Federer a facut spectacol in meciul cu Rafael Nadal (contand pentru Grupa B a Turneului Campionilor), elvetianul pierzand doar trei game-uri (a fost 6-3, 6-0). "Rezultatul este surprinzator chiar si pentru mine. Sunt foarte incantat de cum a jucat", a precizat Federer. "Roger a jucat mult prea bine pentru mine, iar eu accept acest lucru", a replicat Nadal.

Rafael Nadal, nicio sansa in fata lui FedererFoto: Reuters

"Aceasta victorie inseamna foarte mult pentru mine, iar acest lucru pentru ca a fost reusita impotriva celui mai important rival al meu. A fost un meci incredibil pentru mine, de la un capat la altul. Am simtit de-a lungul timpului forta lui Rafa, iar tocmai de aceea este un succes special. Stiam ca adversarul are un nivel foarte ridicat, iar eu trebuia sa fiu la nivelul asteptarilor. Rezultatul final este o mare surpriza chiar si pentru mine. Sunt foarte incantat de cum am jucat. Este bine ca nu voi mai avea o presiune atat de mare pe umerii mei in ultima partida", a declarat Roger Federer.

"Nu este momentul sa va spun , sunt inca in turneu si voi lupta pana la capat. Federer a jucat mult prea bine pentru mine astazi (n.r. marti), iar eu accept acest lucru", a precizat Rafael Nadal.

Fata in fata

Nadal vs Federer 17-9.

Statistica partidei Federer vs Nadal:

Asi: 6-1

Duble greseli: 1-0

Puncte castigate cu primul serviciu: 85%-47%

Puncte castigate cu al doilea serviciu: 69%-45%

Puncte de break salvate: 0/0 - 2/6(33%)

Puncte castigatoare: 54/81(67%) - 27/81(33%).

Clasament Grupa B:

1 Roger Federer 2-0 (4-1 seturi) (26-15 game-uri)

2 Jo-Wilfried Tsonga 1-1(3-2) (25-21)

3 Rafael Nadal 1-1 (2-3) (19-26)

4 Mardy Fish 0-2 (1-4( (21-29).

*Primii doi clasati se vor califica in semifinale.

Utimele meciuri (se vor disputa joi):

Rafael Nadal vs Jo-Wilfried Tsonga

Roger Federer vs Mardy Fish.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:31
Când s-a făcut FCSB de râs cel mai tare?! În ultimul an, echipa a suportat umilințe pe bandă rulantă. SONDAJ GOLAZO.ro: unde se plasează rușinea cu Gloria Bistrița?

16:12
Cristian Geambașu „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

16:26
Stadion de 3,5 mil. € FOTO. Arena din Bistrița, criticată de FCSB, a fost cumpărată de Primărie în falimentul fostului club Gloria. Cum va fi modernizată

15:23
„Chinezii se cred stăpânii lumii” Fostul selecționer al Chinei intervine în „scandalul Mbappe” » Avertisment pentru Real Madrid

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
12:07
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Citește mai mult

Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate
11:51

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special
07:00

FOTO | Cum se vede de sus Promenada Mall, acum în plin proces de extindere și-n sus, și-n jos. Va avea 11 etaje și  cea mai mare parcare subterană din țară: 1600 de locuri pe  7 niveluri
B365
07:38