Reputat jurnalist spaniol: Florentino Perez şi Julen Lopetegui au trădat ţara

Jose Maria Garcia, în vârstă de 74 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti spanioli, a declarat, miercuri, că preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, şi fostul selecţioner Julen Lopetegui au trădat Spania, prin anunţul prinvind trecerea antrenorului la campioana Europei, făcut cu o zi înaintea startului Cupei Mondiale, potrivit news.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Tipii ăştia doi, Florentino Perez şi Lopetegui, şi-au permis luxul de a trăda ţara. Lopetegui a fost prietenul meu, dar m-a dezamăgit. Prefer să nu-l întâlnesc pe Julen Lopetegui pentru că nu poate privi pe nimeni în faţă, acum. Nu are probleme economice şi se poate duce la Real Madrid, dar nu cu preţul ăsta. Este ca o înjunghiere pe la spate, mergeam la Cupa Mondială cu mari aşteptări, după o campanie de calificare strălucitoare. Totul s-a prăbuşit după lipsa de loilalitate şi egoismul lui Julen Lopetegui şi după acţiunile lui Florentino Perez, de asemenea. Perez a transformat Real Madrid într-o maşină pe care oamenii o urăsc. Florentino Perez a decis că Lopetegui va fi viitorul lui antrenor, apoi Real Madrid avea nevoie ca el să nu antreneze Spania la Cupa Mondială. Cum şi-ar fi prezentat Perez noul angajat în faţa sporterilor dacă naţionala era eliminată în primul tur? Cea mai bună ieşire era ca Spania să-l demită şi apoi să aujngă la Real Madrid nevătămat", a declarat Garcia, pentru Radio Marca.

Julen Lopetegui a fost demis, miercuri, cu o zi înainte de începerea Cupei Mondiale din Rusia şi la două de primul meci al ibericilor la turneul final, după ce acesta a semnat cu Real Madrid.

Preşedintele federaţiei spaniole, Luis Rubiales, a anunţat demiterea lui Lopetegui, afirmând că forul de la Madrid ar fi trebuit inclus în negocierile lui Lopetegui cu Real Madrid. "Federaţia spaniolă nu poate fi anunţată cu 5 minute înainte de difuzarea unui comunicat (n.r. - al celor de la Real Madrid)", a spus Rubiales.

Fostul internaţional Fernando Hierro a fost numit selecţioner al Spaniei, în locul demisului Julen Lopetegui.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:50
Dan Udrea Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

00:12
Tensiuni după fluierul final FOTO: Mihai Stoica, implicat într-un conflict după eșecul de la Bistrița

„Rezultat rușinos” Reghecampf își asumă eșecul cu Bistrița: „M-am hazardat”

23:46
A murit Sir Patrick Stewart Ținea cu o echipă surprinzătoare: „Toți credeau că sunt fan United sau Chelsea”. Ajunsese în conducerea clubului!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
29.10

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”

UPDATE | Liniile 41 și 25 circulă normal, anunță STB. Tramvaiele au fost blocate aproape două ore pe Bd. Timișoara, Str. Brașov și Bd. Preciziei, după ce a picat curentul
B365