SuperLiga: Voluntari vs Rapid - Timpul nu mai are răbdare cu Bergodi

SuperLiga: Voluntari vs Rapid - Timpul nu mai are răbdare cu Bergodi

Voluntari - Rapid, meci contând pentru etapa a 4-a din campionatul României, este programat, luni, de la ora 21:30, pe Stadionul Anghel Iordănescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Voluntari şi Rapid încheie etapa a 4-a din SuperLiga cu un meci în care ambele echipe, vecine de clasament înaintea acestei runde, au ca obiectiv victoria.

Voluntari a acumulat şase puncte din primele trei meciuri, 2-1 acasă cu Botoşani, 1-4 în deplasare cu Farul Constanţa şi 2-0 pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti, şi mizează şi de această dată pe forma lui George Merloi, care a marcat deja de trei ori în actuala ediţie de campionat.

Între timp, ilfovenii l-au prezentat pe Andreas Niţă (fiul fostului atacant Robert Niţă), un tânăr mijlocaş de bandă (21 de ani), despre care au spus că şi-a făcut junioratul în Spania, la Valencia, unde ar fi petrecut şapte ani la academia „liliecilor”, dar presa iberică susţine că fotbalistul a evoluat la mai multe echipe de amatori!

Voluntari funcţionează în continuare cu tandemul Marin Dună (antrenorul principal în acte) - Ilie Poenaru (antrenorul de facto al echipei, care nu deţine însă licenţa Pro), deşi FRF a anunţat că va lua măsuri drastice în acest caz!

Rapid a început ezitant actuala stagiune, cu două remize pe teren propriu, 0-0 cu Sepsi şi 2-2 cu Botoşani, şi o victorie categorică în deplasare, 3-0 cu U Cluj, şi are, de asemenea, unul dintre golgheterii campionatului, pe Marko Dugandzic, cu trei reuşite.

Giuleştenii au mutat şi ei pe piaţa transferurilor şi au rezolvat, pentru suma de 600.000 de euro, transferul atacantului kosovar Albion Rrahmani (22 de ani), de la Ballkani, care în sezonul trecut a marcat 30 de goluri în 50 de meciuri.

„Vom avea un meci dificil împotriva unei echipe care joacă bine, are şase puncte. Vom încerca să câştigăm, trebuie să reparăm semieşecul de acasă cu Botoşani. Eu vreau să câştig toate meciurile, normal că a existat puţină dezamăgire după primele etape”, a declarat Cristiano Bergodi, antrenorul celor de la Rapid.

În stagiunea precedentă, Rapid s-a impus în ambele meciuri cu Voluntari, disputate în sezonul regulat, 1-0 în tur, în deplasare, şi 4-1 în retur, pe teren propriu.

Superbet oferă cota 1,38 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Voluntari - Rapid.

Voluntari - Rapid

X2
Cotă
1,38

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:41
Forța lui Chivu în Serie A „Turnul” care ține Inter lider. „Nu știu dacă e meritul meu”. Dar are o problemă în Champions
Forța lui Chivu în Serie A „Turnul” care ține Inter lider. „Nu știu dacă e meritul meu”. Dar are o problemă în Champions
12:43
Tragedie în Cluj Un rugbist italian și-a pierdut viața într-un accident rutier
Tragedie în Cluj Un rugbist italian și-a pierdut viața într-un accident rutier
10:50
Cătălin Tolontan Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Cătălin Tolontan Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
11:58
LPF ia atitudine Reacție după declarațiile lui Șumudică de la finalul meciului cu Dinamo: „Sancțiunile sunt necesare”
LPF ia atitudine Reacție după declarațiile lui  Șumudică de la finalul meciului cu Dinamo: „Sancțiunile sunt necesare”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate
10:43
Meme-uri, ediția El Clasico FOTO. Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid: „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Citește mai mult
Meme-uri, ediția El Clasico FOTO. Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid: „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
„Reghe ne-a dat viața”  Secretul din spatele  renașterii FCSB:  „Era clar că vom fi fresh cu Rapid”
Superliga
09:29

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”
Superliga
11:30

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10