Brittney Griner, condamnată la nouă ani de închisoare în Rusia - Americanca, găsită vinovată de deţinere şi trafic de droguri

Brittney Griner, condamnată la nouă ani de închisoare în Rusia - Americanca, găsită vinovată de deţinere şi trafic de droguri

Brittney Griner, vedeta baschetului american feminin, a fost condamnată joi la nouă ani de închisoare pentru deţinere de droguri şi trafic de droguri, anunţă Tribunalul Khimki, situat în apropiere de Moscova.

Brittney GrinerFoto: Anton Novoderezhkin / Sputnik / Profimedia

Aceasta sentință reprezintă aproape pedeapsa maximă pentru aceste fapte, de zece ani de închisoare, relatează AFP.

De asemenea, Griner a primit o amendă de un milion de ruble (16.000 de dolari).

„Tribunalul a găsit-o pe inculpată vinovată” de deţinere ilegală şi trafic cu o „cantitate importantă” de droguri, a anunţat judecătoarea Anna Sotnikova.

Joi, Griner a fost condusă într-o cușcă în interiorul sălii de judecată, purtând o cămașă de culoare gri. Înainte de începerea procedurii, ea a afișat o fotografie a coechipierelor sale de la clubul rus pentru care a jucat în afara sezonului WNBA, scrie NBC News.

Avocata ei, Maria Blagovolina, a calificat drept „prostii” solicitările procurorilor pentru o sentință strictă.

Avocații apărării au pus sub semnul întrebării unele dintre analizele experților folosiți în acest caz și a spus că Griner nu a avut acces corespunzător la un interpret în timpul arestării sale. De asemenea, au subliniat numeroasele realizări sportive ale lui Griner, inclusiv în Rusia, unde aceasta joacă pentru UMMC Ekaterinburg.

Avocații ei au reiterat faptul că Griner a folosit canabis doar în scop medical și că nu l-a folosit niciodată în Rusia. Ei au cerut ca Griner să fie achitată sau să primească o sentință cât mai blândă posibil.

În momentul în care Griner s-a adresat instanței, vocea i-a tremurat în timp ce își cerea scuze fanilor, familiei și coechipierilor săi pentru orice jenă sau prejudiciu pe care i-ar fi putut aduce. Ea a numit orașul rusesc Ekaterinburg, unde a jucat, a doua ei casă.

„Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni. Nu am vrut niciodată să pun în pericol populația rusă. Nu am vrut niciodată să încalc nicio lege aici”, a spus Griner.

Reacția lui Joe Biden după ce Brittney Griner a fost condamnată la nouă ani de închisoare în Rusia

„Astăzi, cetățeana americană Brittney Griner a primit o sentință de închisoare care amintește încă o dată ceea ce lumea știa deja: Rusia o reține pe nedrept pe Brittney. Este inacceptabil și fac apel la Rusia să o elibereze imediat pentru ca ea să poată fi alături de soția ei, de cei dragi, de prieteni și de coechipierii ei. Administrația mea va continua să lucreze și să urmărească toate căile posibile pentru a-i aduce pe Brittney și Paul Whelan acasă în siguranță cât mai curând posibil”, a declarat președintele Joe Biden într-un comunicat, la scurt timp după anunțarea verdictului.

Echipa de avocați a lui Griner a declarat că este „foarte dezamăgită” de verdict.

„Instanța a ignorat complet toate dovezile apărării și, cel mai important, pledoaria de vinovăție”, au spus avocații ei într-o declarație trimisă pe aplicația de mesagerie Telegram, adăugând că vor face apel.

Griner a fost reținută pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova în luna februarie; autoritățile ruse au declarat că au găsit în bagajele ei lichid de vaping pe bază de canabis.

Dubla campioană mondială a pledat vinovat, ea precizând însă că a dus substanţa în Rusia din neatenţie şi respingând acuzaţiile de trafic de droguri.

Joi, procurorul a subliniat faptul că sportiva a încercat să ascundă de vameşi lichidul pe bază de canabis.

SUA au făcut o „ofertă substanțială” Moscovei - Un traficant rus de arme în schimbul baschetbalistei Brittney Griner și lui Paul Whelan

În plin conflict în Ucraina, procesul lui Griner a căpătat o dimensiune geopolitică, existând discuţii între Moscova şi Washington cu privire la un eventual schimb de prizonieri în care ar putea fi implicată şi baschetbalista.

Kremlinul a fost acuzat că o folosește pe Griner ca pion politic, în timp ce administrația Biden a fost supusă unor presiuni tot mai mari din partea familiei și a coechipierilor ei pentru a asigura eliberarea ei.

Guvernul american a propus Moscovei să o elibereze pe Griner și pe un alt american, Paul Whelan, care ispășește o pedeapsă de 16 ani pentru spionaj, în schimbul unui traficant de arme rus condamnat, Viktor Bout.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat luni reporterilor că Rusia a răspuns cu „rea credință” la oferta guvernului american cu una proprie. „Nu o vedem ca pe o contraofertă serioasă”, a spus ea.

Secretarul de stat Antony Blinken a vorbit cu omologul său rus, Serghei Lavrov, săptămâna trecută - angajamentul diplomatic la cel mai înalt nivel între cele două țări de la invazia rusă în Ucraina din februarie - pentru a îndemna Kremlinul să accepte oferta SUA.

Rușii au răspuns îndemnând SUA să se abțină de la speculații și să urmărească în schimb o „diplomație discretă”.

În luna mai, Departamentul de Stat a reclasificat-o pe Griner ca fiind „reținută în mod abuziv” și a transferat supravegherea cazului ei către trimisul său prezidențial pentru afaceri cu ostatici. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat că Griner este ținută ca ostatică.

Biden a vorbit cu soția lui Griner, Cherelle Griner, luna trecută. De asemenea, el i-a trimis o scrisoare direct lui Griner după ce aceasta i-a trimis un bilet scris de mână în care îi cerea ajutorul pentru a o elibera.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:43
LIVE Inter D'Escaldes - U Craiova, în etapa #2 din Conference League. Oltenii marchează de două ori în două minute!
LIVE  Inter D'Escaldes - U Craiova, în etapa #2 din Conference League. Oltenii marchează de două ori în două minute!
18:59
Mită la ONJN Au încercat să obțină un câștig de 100.000 de euro prin coruperea unui inspector
Mită la ONJN Au încercat să obțină un câștig de 100.000 de euro prin coruperea unui inspector
19:05
„E necesar anul ăsta” Andrei Nicolescu, despre ce vrea să realizeze Dinamo: „S-a șters tot cu buretele din amintire”
„E necesar anul ăsta”  Andrei Nicolescu, despre ce vrea să realizeze Dinamo: „S-a șters tot cu buretele din amintire”
19:17
Alt transfer de națională la U Cluj După țintele Stanciu și Burcă, „U” plănuiește achiziția unui alt internațional român
Alt transfer de națională la U Cluj  După țintele Stanciu și Burcă, „U” plănuiește achiziția unui alt internațional român
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365