Cele mai bune jucătoare din ultimul deceniu: Simona Halep, devansată doar de liderul Serena Williams

Simona Halep se află pe locul 2 într-un top al celor mai bune jucătoare din ultimul deceniu, realizat de site-ul postului Tennis Channel. Serena Williams se află pe prima poziţie.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018 (a încheiat în Top 5 şi în cei trei ani anteriori), românca a devenit o forţă consistentă din 2013, când a câştigat şase titluri WTA. Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi Wimbledon, validându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice", a scris sursa citată.

Locul 1 în acest clasament este ocupat de Serena Williams, în timp ce pe trei se află germana Angelique Kerber.

Poziţia a patra a revenit sportivei cehe Petra Kvitova, iar pe locul cinci s-a clasat Victoria Azarenka din Belarus.

Daneza Caroline Wozniacki este a şasea, iar chinezoaica Li Na este pe locul 7.

Sportiva belgiană Kim Clijsters s-a clasat pe locul 8, iar japoneza Naomi Osaka a ocupat locul 9.

Poziţia a 10-a în acest top i-a revenit rusoaicei Maria Sharapova, informează News.ro.

Top 10:

1 Serena Williams

2 Simona Halep

3 Angelique Kerber

4 Petra Kvitova

5 Victoria Azarenka

6 Caroline Wozniacki

7 Li Na

8 Kim Klijsters

9 Naomi Osaka

10 Maria Sharapova.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:40
„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?” Răzvan Raț a răbufnit după acuzațiile lui Gigi Becali: „Câtă cretinătate”

21:24
„Fotbalul trebuie oprit” Jucătorii cer amânarea meciurilor din Spania după moartea lui Jesus de Miguel

20:55
Yamal vrea să doboare recordul lui Mbappe Performanța istorică pe care o poate atinge spaniolul în meciul cu Aston Villa

19:54
Angelescu îl apără pe Pancu A reacționat după „scandalul Andrei Șucu”: „Sunt de acord cu el” + Ce spune despre mesajul Dianei Șucu

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
10:35

Citește mai mult

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor
09:07

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Superliga
11:11

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11