CM Handbal (m): Franța obține medaliile de bronz în ultima secundă, 26-25 vs Germania/ Nikola Karabatic a marcat golul decisiv

După eșecul din semifinala cu Danemarca, naționala Franței s-a impus în fața Germaniei în finala mică a Campionatului Mondial de handbal masculin, scor 26-25, și a obținut a 11-a medalie din ultimele 14 ediții de CM. Nikola Karabatic a fost eroul francezilor, reușind golul decisiv în ultima secundă a partidei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Desfășurarea partidei:

Nemții au condus pe aproape toată durata primei reprize. Germania a avut câteva încercări de desprindere, a avut 4-2 și 9-6, însă francezii au revenit de fiecare dată. În cele din urmă, germanii au intrat la pauză cu un avantaj de patru goluri: 13-9.

Repriza secundă a aparținut francezilor, care au revenit rapid și au condus cu 15-14. Nemții au ținut aproape întreaga repriză, au egalat în ultimul minut, au avut ocazia de a închide partida când mai erau 15 secunde de joc, însă au pierdut balonul și Nikola Karabatic nu a iertat pe contraatac, înscriind golul de 26-25 în ultima secundă a partidei.

Norvegia și Danemarca vor disputa marea finală duminică, de la ora 18:30, tot la Herning (Danemarca).

Cele două finaliste s-au întâlnit și în faza grupelor, meci în care Danemarca s-a impus cu 30-26 (17-14).

Campioana mondială va obţine calificarea directă la Jocurile Olimpice din 2020, iar echipele de pe locurile 2-7 dreptul de participare la turneele preolimpice.

Clasamentul Campionatului Mondial de handbal masculin, înaintea finalei:

3. Franța

4. Germania

5. Suedia

6. Croația

7. Spania

8. Egipt

9. Brazilia

10. Ungaria

11. Islanda

12. Tunisia

13. Qatar

14. Rusia

15. Macedonia

16. Chile

17. Argentina

18. Serbia

19. Austria

20. Bahrain

21. Arabia Saudită

22. Coreea

23. Angola

24. Japonia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:42
Cătălin Tolontan În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

12:30
Ce e mai rău! Kvaratskhelia, sfârșit de sezon la PSG după jocul cu Barcelona. Ce are georgianul!

12:58
Bolid de peste 11 milioane de euro! FOTO: De ce e special monopostul care l-a impresionat pe Brad Pitt și cu care actorul a atins 317km/h

12:28
L-a „citit” pe Baiaram Adrian Ilie a identificat problema cu care se confruntă fotbalistul de la Craiova

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Top stiri
Blat cu Mutu, la Dinamo  „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre  un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă
Special
07:30

Citește mai mult

Moment viral în PSG - Barca   FOTO  Lucas Hernandez și Lamine, protagoniști: „Yamal  o să verifice și sub pat,  la hotel”
Liga Campionilor
09:59

„Știți ce trebuia să facem noi? O răscoală”   Ilie Năstase,  declarații controversate  despre România, după protestele violente din Franța
Diverse
11:27

FOTO | “Intersecția Morții”. Accident cumplit, cu o femeie lovită de un autocar care venea de pe Colentina și mergea spre Calea Moşilor, și Pasajul de la Obor
B365
20.10