Conducerea lui Dinamo, mesaj pentru suporteri după cel mai dificil an din istoria clubului

Conducerea lui Dinamo, mesaj pentru suporteri după cel mai dificil an din istoria clubului

Anul 2022 a adus prima retrogradare din istoria clubului Dinamo București, iar gruparea din Ștefan cel Mare a avut parte de un parcurs dificil și în liga secundă. În prima zi din 2023, administratorul special Vlad Iacob le-a transmis un mesaj tuturor dinamoviștilor.

Jucatorii echipei Dinamo BucurestiFoto: Inquam Photos / Mihai-Antonio Vasile

„Dinamoviștii” au făcut cel mai mult rău clubului Dinamo

Dinamo se află pe locul 8 în Liga 2, la două puncte în spatele celor de la Gloria Buzău (locul 6, de play-off). În ultimele etape din sezonul regular, gruparea bucureșteană va da piept cu Unirea Constanța, CSC 1599 Șelimbăr și Politehnica Timișoara.

„​2022 a fost un an dificil. Un an în care am văzut, mai bine ca oricând, că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Ideile sau planurile unora dintre dinamoviști, oricât de bine intenționate ar fi, nu sunt suficiente sau sunt de-a dreptul nocive pentru Dinamo.

Cei care au făcut cel mai mult rău clubului Dinamo sunt, din păcate, 'dinamoviști'. Unii sunt dinamoviști până când vine vorba de bani - buzunarul lor primează. Alții sunt dinamoviști până la propriul orgoliu - ideile lor primează. Ultimii dinamoviști nocivi, dar nu cei din urmă, sunt cei ai căror opinii, adesea ilogice, lipsite de competență sau pline de disonanță cognitivă, primează, în detrimentul clubului - chiar dacă aceștia nu dețin o educație aferentă sau o înțelegere suficient de bună a managementului, business-ului, dreptului sau a altor domenii relevante pentru club, aceștia își exprimă cu convingere ideile și încearcă să și le impună, în spațiul public.

În ciuda tuturor adversităților, adesea venite din rândul unor presupuși dinamoviști și în ciuda dificultăților cu care ne-am confruntat în această primă parte a sezonului, am reușit să ținem clubul în viață. Mai mult decât atât, chiar dacă situația economică internă este mai dificilă ca oricând, suntem la doar două puncte de Top 6 și avem șanse reale pentru a ne clasa pe un loc de play-off, după următoarele trei etape. Pentru realizările din 2022, vreau să le mulțumesc în primul rând suporterilor – atât celor din programul DDB, cât și celor care au fost alături de club în orice mod – fără ei, clubul de fotbal Dinamo nu ar mai fi existat.

Le mulțumesc tuturor jucătorilor noștri pentru dedicare și pentru că au început să arate ce înseamnă spiritul lui Dinamo, în teren. Le mulțumesc tuturor celor din staff-ul tehnic și lui Ovidiu Burcă, pentru că au acceptat această provocare, alături de mine. Le mulțumesc celor din management, din departamentele administrative ale clubului și celor din Academia de copii și juniori – Dinamo trăiește astăzi și datorită lor.

Ca să ne realizăm visul – acela de a reconstrui clubul după cele mai bune principii și de a-l readuce în vârful fotbalului românesc, avem nevoie de câteva elemente esențiale, în 2023.

În Noul An, trebuie să fim determinați, dar să respectăm emoțiile, gândurile și dorințele celorlalți. Să ne urmăm motivația, spre visul nostru, dar să fim altruiști și să îi ajutăm și pe cei de lângă noi. Să inovăm și să arătam că lucrurile bune pot fi făcute și cu transparență, la lumină, conferind încrederea pe care toți suporterii dinamoviști și-o doresc de atât de mult timp.

Toți cei care își doresc cu adevărat binele lui Dinamo trebuie să înțeleagă că e nevoie de unitate mai mult ca oricând. Pentru a putea salva clubul și pentru a-l readuce acolo unde îi este locul, avem nevoie de voi - de toți cei care vă doriți cu adevărat binele lui Dinamo.

La Mulți Ani!” - Vlad Iacob, administratorul special al clubului Dinamo București.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Escrocii se folosesc de Hagi și Țiriac!     VIDEO+FOTO.   Imagini AI cu legendele, într-o   fraudă online pe TikTok!  Câți bani cer cu promisiunea unor câștiguri fictive
Diverse
07:30
Escrocii se folosesc de Hagi și Țiriac! VIDEO+FOTO. Imagini AI cu legendele, într-o fraudă online pe TikTok! Câți bani cer cu promisiunea unor câștiguri fictive
Citește mai mult
Escrocii se folosesc de Hagi și Țiriac!  VIDEO+FOTO. Imagini AI cu legendele, într-o fraudă online pe TikTok! Câți bani cer cu promisiunea unor câștiguri fictive
Și-a pus mâna la gură: eliminat!    FOTO.  Noua regulă aplicată la Turcia - Paraguay 0-1. „Roșu” direct după ce   i-a spus ceva unui rival la fel ca Prestianni
Campionatul Mondial
07:24

Turcia, ce dezamăgire!  A pierdut și al doilea meci și e   OUT de la Mondial!  Brazilia și Maroc, aproape calificate
Campionatul Mondial
08:07

Iftime, atac la Ilie Bolojan  Finanțatorul de la   FC Botoșani,  după ultimele decizii din cadrul PNL: „O greșeală catastrofală pe care o girează”
Diverse
09:09

Știri ultima oră
10:41
„Noi nu îl considerăm accidentat” Csikszereda, reacție neașteptată după ce FCSB a renunțat la Anderson Ceara: „Cunoșteam problema”
„Noi nu îl considerăm accidentat” Csikszereda, reacție neașteptată după ce FCSB a renunțat la Anderson Ceara: „Cunoșteam problema”
11:32
Maguire, apariție surprinzătoare VIDEO. Ce face fundașul englez la New York după ce a fost lăsat de Tuchel în afara lotului pentru CM 2026
Maguire, apariție surprinzătoare  VIDEO. Ce face fundașul englez la New York după ce a fost lăsat de Tuchel  în afara lotului pentru CM 2026
10:12
„Ce face omul ăla acolo?” FOTO. Imagini inedite în prelungirile meciului SUA - Australia. Ce a pățit arbitrul
„Ce face omul ăla acolo?” FOTO. Imagini inedite în prelungirile meciului SUA - Australia. Ce a pățit arbitrul
11:00
A plecat după event Fotbalistul a anunțat despărțirea de U Craiova: „A fost o perioadă intensă, cu multe provocări”
A plecat după event Fotbalistul a anunțat despărțirea de U Craiova: „A fost o perioadă intensă, cu multe provocări”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el
Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!
Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat
Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!
Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia
Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia
Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!
Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă
SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal
Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Theodor Jumătate: Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Theodor Jumătate: Mondialul discriminării. Și al ipocriziei
Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, <span>mini-tricouri</span>
I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: <span>I-ați</span> vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?
De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Cristian Geambașu: De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Cristian Geambașu: De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?
Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei
Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Theodor Jumătate: Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Theodor Jumătate: Eriksen. Viața, dincolo de fotbal
Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul
Opriți bătaia de joc!

Dan Udrea: Opriți bătaia de joc!

Dan Udrea: Opriți bătaia de joc!
Moștenirea lui Kopic

Silviu Tudor Samuilă: Moștenirea lui Kopic

Silviu Tudor Samuilă: Moștenirea lui Kopic
Top stiri
Visează la o tripletă de aur  Becali a anunțat cele   3 mutări  pe care le vrea cu orice preț » Contracte de milioane de euro: „M-am înțeles cu el!”
Superliga
19.06

A picat transferul!   Becali a anunțat că FCSB a renunțat la   înlocuitorul lui Olaru:  „L-am dat înapoi, a căzut!”

Noul stadion Dinamo  CNI a precizat   când se reiau lucrările  + modificări de durată și costuri

"Curaj, Ciprian!" Mesajele bucureștenilor din Fan Clubul primarului Capitalei, după  necazul cu DNA. Ciucu e sub control judiciar pentru luare de mită
B365

 Programul complet CM 2026SONDAJ Cine va lua trofeul?
Sondaj
20.06

Programul complet CM 2026 SONDAJ Cine va lua trofeul?

Cine va câștiga CM 2026?

Spania %
Franța %
Argentina %
Brazilia %
Anglia %
Alta %
Programul complet CM 2026SONDAJ Cine va lua trofeul?