Exod la Universitatea Cluj după ratarea calificării în preliminariile Conference League

Universitatea Cluj a transferat de la încheierea sezonului trei jucători, însă Ioan Ovidiu Sabău a și renunțat la patru fotbaliști din lotul său.

h2: Dragoș Tescan, Plamen Iliev, Andrei Pițian și Kevin Doukoure nu vor continua la Universitatea Cluj

Universitatea Cluj a ratat și ultimul obiectiv al sezonului, după ce a pierdut barajul pentru UEFA Conference League contra Universității Craiova la loviturile de departajare, iar Sabău face schimbări la nivel de lot, în ideea de a construi o echipă mai competitivă pentru sezonul viitor.

După ce i-a adus pe Ovidiu Popescu, Dorin Codrea și Vadim Rață, ardelenii au anunțat prin intermediul unui comunicat despărțirea de Dragoș Tescan, Plamen Iliev, Andrei Pițian și Kevin Doukoure.

Toți aveau contractele scadente în această vară, iar conducerea nu le-a mai propus prelungirea.

„FC Universitatea Cluj a încetat colaborarea cu patru dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei noastre în sezonul precedent.

Clubul nostru se desparte de Dragoș Tescan, Plamen Iliev, Andrei Pițian și Kevin Doukoure, jucători care au ajuns la final de contract.

Le mulțumim tuturor pentru munca depusă la “U” și le dorim mult succes în viitor!”, au scris cei de la U Cluj.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Bîrligea, scos la vânzare  Agentul atacantului i-a anunțat pe italieni: „Poate fi   transferat de la FCSB  cu jumătate din suma clauzei”
Superliga
24.01

Citește mai mult

Tot mai aproape de plecare  Accelerează demersurile pentru   transferul lui Politic:  „Principala țintă”

Un minut de fotbal    Radu Drăgușin  a fost introdus de Thomas Frank chiar înainte de finalul meciului cu Burnley
Stranieri

„Gălăgie venită și din partea prietenilor”  Ce a spus   Chivu  după „săgețile” trimise de Mourinho: „Experiența mea spune asta”

Știri ultima oră
11:32
Dan Udrea Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!

11:14
Orașul inventat de Ceaușescu își vinde stadionul În anii ’80, echipa juca în „B”, iar fotbaliștii erau plăți regește
Orașul inventat de Ceaușescu își vinde stadionul În anii ’80, echipa juca în „B” , iar fotbaliștii erau plăți regește
11:45
„24 de persoane urmăresc tot ce se întâmplă în lume” Cum se fac transferurile la Dinamo + detalii despre departamentul de scouting

10:31
Coubiș, la națională? Panduru n-a uitat că fundașul a întors spatele României: „Selecția nu e mare și zicem «lasă, mă»”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

FCSB e eșec sau un club de succes?

Dan Udrea: FCSB e eșec sau un club de succes?

Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci
În genunchi la Zagreb

Cristian Geambașu: În genunchi la Zagreb

Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene
Tadici e vânat, la fel FRH?!

Cristian Geambașu: Tadici e vânat, la fel FRH?!

Ce legătură este între performanța  Dacia și Mircea Badea

Dan Udrea: Ce legătură este între performanța Dacia și Mircea Badea

Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?
Campionii sportivității

Cristian Geambașu: Campionii sportivității

Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care s-a dat director

Cătălin Tolontan: Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care s-a dat director

Cătălin Tolontan: Matthäus și Bayern, escrocați de un actor care <span>s-a</span> dat director
Dinamo, campioana esteticii. Dar ajunge?

Cristian Geambașu: Dinamo, campioana esteticii. Dar ajunge?

Real nu are nevoie de antrenor

Silviu Tudor Samuilă: Real nu are nevoie de antrenor

Turnul de parașutism, drobul nostru de sare

Cristian Geambașu: Turnul de parașutism, drobul nostru de sare

Era odată Simona. Era odată și Nole

Cristian Geambașu: Era odată Simona. Era odată și Nole

Două favorite, doi câini și un crocodil

Dan Udrea: Două favorite, doi câini și un crocodil

Când va fi dat afară Shay Given? Și de ce?

Cristian Geambașu: Când va fi dat afară Shay Given? Și de ce?

Misteriosul cititor

Radu Naum: Misteriosul cititor

Radu Naum: Misteriosul cititor
Probleme pentru Mircea Lucescu

Cătălin Tolontan: Probleme pentru Mircea Lucescu

Doar interesul oprește disprețul la adresa României

Dan Udrea: Doar interesul oprește disprețul la adresa României

Evul Mediu,  fotbalul și TVR-ul

Cristian Geambașu: Evul Mediu, fotbalul și TVR-ul

Cristian Geambașu: Evul Mediu, fotbalul și <span>TVR-ul</span>
„Cine dracu-i și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"

Cristian Geambașu: „Cine dracu-i și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"

Cristian Geambașu: „Cine <span>dracu-i</span> și Eminescu ăla, noul golchipăr de la Venus?"
Top stiri din sport
„Arcul” nu e pregătit pentru Dinamo  Meciul cu Petrolul riscă să se joace pe un   teren mult sub standardele de calitate.  Care e motivul
Superliga
24.01
„Arcul” nu e pregătit pentru Dinamo Meciul cu Petrolul riscă să se joace pe un teren mult sub standardele de calitate. Care e motivul
Citește mai mult
„Arcul” nu e pregătit pentru Dinamo Meciul cu Petrolul riscă să se joace pe un teren mult sub standardele de calitate. Care e motivul
De ce e blocat Drăgușin la Londra  Tottenham încă nu permite transferul stoperului.   De unde ar putea veni salvarea
Stranieri
24.01
De ce e blocat Drăgușin la Londra Tottenham încă nu permite transferul stoperului. De unde ar putea veni salvarea
Citește mai mult
De ce e blocat Drăgușin la Londra Tottenham încă nu permite transferul stoperului. De unde ar putea veni salvarea
Chivu anunță că ia o pauză!  Antrenorul român, epuizat după Inter - Pisa:   „Îmi neglijez îndatoririle de soț și de tată”
Stranieri
24.01
Chivu anunță că ia o pauză! Antrenorul român, epuizat după Inter - Pisa: „Îmi neglijez îndatoririle de soț și de tată”
Citește mai mult
Chivu anunță că ia o pauză! Antrenorul român, epuizat după Inter - Pisa:  „Îmi neglijez îndatoririle de soț și de tată”
Nole, inamicul numărul 1  De ce nu-l mai suportă regimul de la Belgrad pe   Novak Djokovic
Tenis
24.01
Nole, inamicul numărul 1 De ce nu-l mai suportă regimul de la Belgrad pe Novak Djokovic
Citește mai mult
Nole, inamicul numărul 1 De ce nu-l mai suportă regimul de la Belgrad pe Novak Djokovic
Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
25.01

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %