Irina Begu, salt impresionant în clasamentul WTA după ce a câștigat turneul de la Palermo

Irina Begu a câștigat turneul „WTA 250” de la Palermo, după ce a învins-o pe Lucia Bronzetti, scor 6-2, 6-2. În vârstă de 31 de ani, sportiva noastră va înregistra un salt important în ierarhia mondială.

Irina BeguFoto: Rob Prange/DPPI/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Pentru câștigarea turneului din Italia, Irina va primi 26.770 de euro şi 280 de puncte WTA.

Începând de luni, Begu se va afla pe locul 33, cu 1384 de puncte. Irina va trece astfel peste Sorana Cîrstea (locul 34 - 1330 de puncte) în ierarhie, devenind a doua în clasamentul jucătoarelor din România (după Simona Halep).

Cel mai bun loc ocupat în carieră de Irina Begu este 22, poziție pe care s-a aflat pe 22 august 2016.

Irina Begu, al cincilea titlu WTA din carieră

Irina Begu a disputat duminică cea de-a noua finală a carierei. Din acestea, sportiva noastră s-a impus în cinci: Taşkent (2012), Seul (2015), Florianopolis (2016), Bucureşti (2017) și Palermo (2022).

În alte patru rânduri, Irina a cedat în ultimul act: Budapesta, Marbella (ambele în 2011), Moscova (2014) şi Cleveland (2021).

De știut:

• Pentru Irina Begu urmează turneul pe zgură de la Varșovia (WTA 250). A patra favorită a competiției din Polonia va da în runda inaugurală peste Kateryna Baindl (Ucraina, 140 WTA, venită din calificări).

• Gabriela Ruse a jucat în finala de anul trecut de la Palermo, ea fiind învinsă, scor 6-4, 6-2, de Danielle Collins.

• Irina Begu a devenit a doua jucătoare din România câștigătoare a turneului de la Palermo, la simplu. Irina Spârlea s-a impus în 1994 şi 1995.

Irina Begu, drumul până la titlul de la WTA Palermo

Turul I: 6-3, 4-6, 6-3 vs Marina Bassols (211 WTA)

Turul II: 1-6, 6-2, 6-4 vs Oceane Dodin (77 WTA)

Sferturi: 6-1, 6-3 vs Diane Parry (86 WTA)

Semifinale: 3-6, 6-3, 6-4 vs Sara Sorribes Tormo (41 WTA)

Finala: 6-2, 6-2 vs Lucia Bronzetti (78 WTA).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Alegere neașteptată la FCSB!    Prima variantă  pe care campioana o ia în calcul pentru a-l înlocui pe Rădoi e, de fapt, o revenire
Superliga
15:57

Citește mai mult

Rădoi a plecat de la FCSB!  Gigi Becali a anunțat oficial:   „Merge la Gaziantep.  Nu e niciun fel de supărare” » Cine va pregăti echipa
Superliga
15:37

Care e clubul „model financiar”  În evaluarea realizată de FRF pe baza dosarelor de licențiere,   o echipă surpriză  a urcat pe primul loc în Liga 1
Superliga
14:14

Cu cine va juca Hagi la națională  Cum ar putea arăta un   prim „11” al selecționerului  și cum ar fi o formulă de start specială a lui Hagi
Nationala
14:58

Știri ultima oră
17:54
Craiova are vârf de titlu?! Palestinianul Al-Hamlawi, nu doar golgheter. Decisiv în meciurile importante

17:38
Irina Begu a revenit după 9 luni Înfrângere drastică suferită de româncă în primul tur de la WTA Madrid

17:24
Programul etapei #7 din Liga 1 Când se joacă cele mai interesante dueluri: U Craiova - Dinamo și Rapid - CFR

17:47
Decizie importantă în Formula 1 FIA va schimba regulamentul în timpul sezonului » Când intră în vigoare noile modificări

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ce va face Hagi atunci?

Theodor Jumătate: Ce va face Hagi atunci?

Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Dan Udrea: Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1
Urât fotbal mai avem!

Cristian Geambașu: Urât fotbal mai avem!

Frica peste  România

Dan Udrea: Frica peste România

Dan Udrea: Frica peste România
Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia
Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului
Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU

Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Dan Udrea: Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Clement, fratele lui Istvan

Cristian Geambașu: Clement, fratele lui Istvan

Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?
Cîrjan, statistica și fotbaliștii

Cristian Geambașu: Cîrjan, statistica și fotbaliștii

Jalnica Barcelona anti-Kovacs

Theodor Jumătate: Jalnica Barcelona anti-Kovacs

O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Dan Udrea: O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare
Războiul Lucescu-presă  care n-a existat

Vlad Nedelea: Războiul Lucescu-presă care n-a existat

Le grand  Monsieur

Radu Naum: Le grand Monsieur

Radu Naum: Le grand Monsieur
Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj

Cristian Geambașu: Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj

Boala lui  Mircea Lucescu și alegerea pe care am făcut-o

Cătălin Tolontan: Boala lui Mircea Lucescu și alegerea pe care am făcut-o

Mircea Lucescu -  numărând timpul

Dan Udrea: Mircea Lucescu - numărând timpul

Top stiri
Nadia, ce moment!    FOTO:  Legenda gimnasticii,   premiată la Gala Laureus.  A plâns când Simone Biles a numit-o „eroina mea” și i-a mulțumit soțului ei: „M-ai salvat”
Diverse
10:50

Ultrașii neagă rasismul evident   Comunicat incredibil al fanilor U Craiova: „Au fost strict niște   înțepături ironice”
Superliga
11:33

Contract reziliat la Rapid  Echipa de handbal feminin   a rămas fără antrenor  » Cine va pregăti formația din Giulești
Handbal
11:27

Băluță îl acuză pe Ciucu de comportament de torționar. “Stigmatizează oameni doar pentru că sunt simpatizanți ai PSD. Și Nicușor Dan pare să fi devenit indezirabil”
B365
20.04