SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut, vineri, pe teren propriu, scor 20-21 (10-13), meciul disputat cu Buducnost Podgorica, în etapa a IV-a a Grupei C a Ligii Campionilor la handbal feminin, scrie News.ro.
Cele mai multe goluri le-au reuşit Samara Da Silva şi Irina Glibko, câte şase, de la gazde, respectiv Jovanka Radicevici, opt.
În cealaltă partidă din cadrul acestei etape se vor întâlni, sâmbătă, Brest şi SG BBM Bietigheim.
În primele meciuri din grupa C, campioana României a obţinut rezultatele: 34-27 cu SG BBM Bietigheim şi 24-37 cu Brest şi 19-23, în deplasare, cu Buducnost, astfel că are două puncte şi ocupă locul 3.
Brest este lider cu 6 puncte, urmată de Buducnost cu 6, iar SG BBM Bietigheim se află pe ultimul loc, cu fără niciun punct.
Programul în continuare al campioanei României este următorul: cu Bietigheim (deplasare, 10 noiembrie) şi cu Brest (acasă, 16 noiembrie).
În grupa B joacă şi vicecampioana României, CSM Bucureşti, alături de Rostov Don, Team Esbjerg, MKS Lublin.
Primele trei clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale, unde se va lupta pentru sferturile de finală şi, ulterior, Turneul Final Four, programat în 9-10 mai 2020, la Budapesta.
Deţinătoarea trofeului este campioana Ungariei, Gyor ETO.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro