CM handbal feminin: România, învinsă de Germania după o repriză perfectă - Șanse minime la calificare

CM handbal feminin: România, învinsă de Germania după o repriză perfectă - Șanse minime la calificare

Echipa națională a României a pierdut prima partidă din grupele principale ale CM de handbal feminin, scor 24-22 pentru Germania, iar șansele de calificare în sferturile de finală sunt infime.

Cristina NeaguFoto: Orange Pics BV / Alamy / Alamy / Profimedia

Germania – România 24-22 (9-12), la CM de handbal feminin - Tricolorele dominaseră prima repriză

Elevele lui Florentin Pera au fost învinse de Germania, deși au avut partida în mână și au dominat prima repriză.

Cu Daciana Hosu în mare formă, tricolorele au profitat și de revenirea Cristinei Neagu, iar la pauză conduceau la o diferență de trei goluri.

Repriza secundă a adus căderea României, iar ratările venite în special din extreme au pus Germania în situația de a reveni și a prelua controlul partidei.

Deși conduse la cinci goluri, finalul a adus presiunea tricolorelor, care însă nu au reușit decât să se apropie la două goluri.

Înfângerea este aproape echivalentă cu eliminarea, România rămâne cu doar 2 puncte și două partide rămase de disputat.

Clasamentul Grupei III a CM de handbal feminin

1. Germania – 6 p (88:69)

2. Danemarca – 4 p (90:71)

3. Polonia – 4 p (71:84)

4. Japonia – 2 p (82:91)

5. România – 2 p (82:91)

6. Serbia – 0 p (70:84)

Rezultatele zilei la CM de handbal feminin

Muntenegru – Croația 25-26

Serbia – Polonia 21-22

Germania – România 24-22

Senegal – Ungaria 20-30

Danemarca – Japonia 26-27

Suedia – Camerun 37-13

Principalele momente ale partidei dintre România și Germania

Min 60: Fluier final. Deși a controlat prima repriză, România pierde la o diferență de două goluri.

Min 55: Cartonaș roșu pentru Crina Pintea, după o lovitură cu cotul. Cinci goluri avans pentru Germania, cu 5 minute înainte de final.

Min 53: Superioritate numerică pentru românce, care reduc din diferență.

Min 50: Daciana Hosu apără din nou o lovitură de la 7 m, dar Germania domină categoric și ajunge la o diferență de 5 goluri.

Min 46: Cu om în minus, Germania marchează din nou și menține o diferență de două goluri.

Min 43: Florentin Pera cere time-out și le transmite tricolorelor că au suficient timp să câștige partida.

Min 42: După patru aruncări ratate din extremă de românce, Germania reușește egalarea.

Min 38: Start bun de repriză pentru tricolore, Daciana Hosu a avut din nou două intervenții bune, iar avatajul rămâne în favoarea noastră.

Min 31: A început repriza secundă.

Min 30: Final bun de repriză pentru tricolore, care mențin o diferență de trei goluri, în inferioritate numerică. Ultimele două reușite au fost semnate de Cristina Neagu.

Min 28: Eliza Buceschi este eliminată două minute, deși fusese împinsă în momentul aruncării.

Min 26: Daciana Hosu apără o nouă lovitură de la 7 m. Tricolorele se mențin în avantaj.

Min 23: Diferența s-a redus la un singur gol, iar Florentin Pera a cerut și el time-out. Principalele indicații sunt pentru Cristina Neagu și Crina Pintea. Antrenorul le cere liniște în joc.

Min 20: Crina Pintea este eliminată pentru două minute.

Min 19: Cristina Neagu a intrat pe teren pentru prima dată la acest Campioat Mondial. Antreorul German cere time-out.Florentin Pera le-a transmis jucătoarelor sale indicații pentru atac.

Min 17: Tricolorele au noroc, iar adversarele irosesc o lovitură de la 7 m, pe care o trimit pe lângă poartă.

Min 15: Contraatac excelent al României după o intervenție a Dacianei Hosu, iar Eliza Buceschi ajunge la patru goluri marcate.

Min 10: Chiar dacă Germania a reușit egalarea, România nu a cedat inițiativa și conduce la o diferență de trei goluri.

Min 5: Început excelent pentru România. Conduse cu 1-0, tricolorele au revenit cu trei goluri consecutive.

Min 1: A început partida. Cristina Neagu se află pe foaia de joc, dar încă nu și în teren.

Selecționerul Florentin Pera se va putea baza la această partidă pe Cristina Neagu, care a lipsit la precedentele meciuri din cauza unei accidentări.

Într-o grupă în care principalele favorite la calificarea în sferturi sunt Danemarca și Germania, România este obligată să învingă pentru a păstra șanse la primele două locuri.

Obiectivul fetelor noastre la turneul final mondial este o clasare între primele 7 locuri: ar primi dreptul de a participa la turneele preolimpice, iar calificarea la JO 2024 Paris este marele vis din tabăra noastră.

Rezultatele României de până acum de la CM de handbal feminin: 44-19 vs Chile, 37-28 vs Serbia, 23-39 vs Danemarca.

Programul României în Grupa Principală III

7 decembrie, ora 19:00 / România - Germania 22-24

9 decembrie, ora 16:30 / România - Japonia

11 decembrie, ora 19:00 / Polonia - România

Partidele zilei la CM de handbal feminin

Muntenegru – Croația 25-26

Serbia – Polonia 21-22

Germania – România 24-22

Senegal – Ungaria 20-30

Danemarca – Japonia / ora 21:30

Suedia – Camerun / ora 21:30

Cum va arăta tabloul sferturilor

Locul 1 din GP1 vs Locul 2 din GP3

Locul 1 din GP2 vs Locul 2 din GP4

Locul 1 din GP3 vs Locul 2 din GP1

Locul 1 din GP4 vs Locul 2 din GP2

Cele două echipe care se vor califica din grupa României vor juca în sferturi cu ocupantele locurilor 1 și 2 dintr-o grupă din care fac parte Suedia, Muntenegru, Croația, Ungaria, Senegal și Camerun.

Lotul României pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2023

Portari: Diana Ciucă (CS Rapid București), Yuliya Dumanska (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea);

Extreme stânga: Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Alexandra Dindiligan (CSM București);

Interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Cristina Neagu (CSM București), Claudia Pașcan (SCM "U" Craiova), Diana Lixăndroiu (CSM Slatina);

Centri: Eliza Buceschi (CS Rapid București), Cristina Laslo (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Andreea Popa (Dunărea Brăila);

Interi dreapta: Daria Bucur (Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);

Extreme dreapta: Alexandra Badea (CS Rapid București), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud);

Pivoți: Nicoleta Balog (Dunărea Brăila), Lorena Ostase (CS Rapid București), Crina Pintea (CSM București).

>> Aici poți citi o amplă prezentare a Campionatului Mondial de handbal feminin din 2023

Bilanțul României la fiecare ediție de la Campionatul Mondial de handbal la care a participat

CM din 2021 din Spania - Locul 13: 3 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 202-146 (+56 golaveraj)

CM din 2019 din Japonia - Locul 12: 3 victorii / 0 remize / 5 înfrângeri / 181-227 (-46)

CM din 2017 din Germania - Locul 10: 4 victorii / 0 remize / două înfrângeri / 150-140 (+10)

CM din 2015 din Danemarca - Locul 3: 5 victorii / 0 remize / 4 înfrângeri / 270-225 (+45)

CM 2013 din Serbia - Locul 10: 4 victorii / o remiză / două înfrângeri / 161-127 (+34)

CM din 2011 din Brazilia - Locul 13: două victorii / o remiză / 3 înfrângeri / 166-183 (-17)

CM din 2009 din China - Locul 8: 5 victorii / o remiză / 3 înfrângeri / 306-231 (+75)

CM din 2007 din Franța - Locul 4: 7 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 323-284 (+39)

CM din 2005 din Rusia - Locul 2: 9 victorii / 0 remize / o înfrângere / 322-249 (+73)

CM din 2003 din Croația - Locul 10: 4 victorii / o remiză / 3 înfrângeri / 244-206 (+38)

CM din 2001 din Italia - Locul 17: o victorie / 0 remize / 4 înfrângeri / 129-135 (-6)

CM din 1999 din Danemarca și Norvegia - Locul 4: 5 victorii / 0 remize / 4 înfrângeri / 250-196 (+54)

CM din 1997 din Germania - Locul 12: 3 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 186-161 (+25)

CM din 1995 din Austria și Ungaria - Locul 7: 6 victorii / 0 remize / două înfrângeri / 232-175 (+57)

CM din 1993 din Norvegia - Locul 4: 4 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 156-129 (+27)

CM din 1990 din Coreea de Sud - Locul 7: o victorie / o remiză / 3 înfrângeri / 90-100 (-10)

CM din 1986 din Olanda - Locul 5: 5 victorii / o remiză / o înfrângere / 151-129 (+22)

CM din 1982 din Ungaria - Locul 8: 3 victorii / 3 remize / o înfrângere / 159-122 (+37)

CM din 1978 din Cehoslovacia - Locul 7: 3 victorii / 0 remize / două înfrângeri / 78-67 (+11)

CM din 1975 din URSS - Locul 4: 4 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 102-83 (+19)

CM 1973 din Yugoslavia - Locul 2: 4 victorii / 0 remize / o înfrângere / 67-52 (+15)

CM 1971 din Olanda - Locul 4: 2 victorii / o remiză / două înfrângeri / 51-51 (0)

CM 1965 din Germania - Locul 6: 0 victorii / două remize / o înfrângere / 18-21 (-3)

CM 1962 din România - Locul 1: 4 victorii / o remiză / 0 înfrângeri / 41-17 (+24)

CM 1957 din Yugoslavia - Locul 9: 0 victorii / 0 remize / două înfrângeri / 2-9 golaveraj

Total: 164 de meciuri / 91 de victorii / 12 remize / 61 de înfrângeri / 4037-3465 (+572) golaveraj.

Cele mai bune rezultate ale României în istoria participărilor la CM de handbal feminin

Cele mai bune rezultate ale României au fost: aurul câștigat la ediția din 1962, una care a avut loc în țara noastră. La competiție au luat parte 9 echipe, iar România a trecut de Danemarca în finala mare, scor 8-5.

Din acea echipă au făcut parte: Liliana Borcea, Ana Starck, Edeltraut Franz, Iuliana Naco, Aurelia Szoke-Sălăgeanu, Constanţa Dumitraşcu, Antoaneta Oţelea-Vasile, Felicia Gheorghiţă, Irina Nagy, Cornelia Constantinescu, Aurora Leonte-Niculescu, Iozefina Ugron, Martina Constantinescu-Scheip, Elena Hedesiu, Victoria Dumitrescu și Ana Nemetz. Antrenori: Constantin Popescu, Niculae Nedeff.

Mai apoi, România a mai bifat trei medalii: argint în 1973 (înfrângere în finală cu 16-11 contra țării gazdă, Yugoslavia), tot argint în 2005 (a fost învinsă în marea finală de Rusia, scor 28-23) și bronz în 2015 (31-22 contra Poloniei în finala mică).

Campionatul Mondial are loc în premieră în trei țări, Danemarca, Suedia și Norvegia, între 29 noiembrie - 17 decembrie, cu 32 de echipe naționale la start. Europa are 16 locuri alocate pentru CM, iar trei dintre acestea au fost ocupate direct de echipele națiunilor gazdă. Acestora li s-a adăugat Muntenegru, Franța și Olanda, în urma clasărilor de la CE 2022.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
PSG - Bayern, meci fabulos9 goluri marcate în prima semifinală a Ligii Campionilor!
Liga Campionilor
28.04
PSG - Bayern, meci fabulos 9 goluri marcate în prima semifinală a Ligii Campionilor!
Citește mai mult
PSG - Bayern, meci fabulos9 goluri marcate în prima semifinală a Ligii Campionilor!
Cum îl convinge Becali pe Elias     Basarab Panduru , despre revenirea lui Charalambous la FCSB: „Îți spun și de ce cred asta”
Superliga
28.04
Cum îl convinge Becali pe Elias Basarab Panduru, despre revenirea lui Charalambous la FCSB: „Îți spun și de ce cred asta”
Citește mai mult
Cum îl convinge Becali pe Elias  Basarab Panduru , despre revenirea lui Charalambous la FCSB: „Îți spun și de ce cred asta”
 Bijuteria de 100 de milioane € prinde contur     FOTO.   Detalii de ultimă oră despre   noua arenă din România:   „Șantierul este în plină activitate”

Vine noul autocar    FOTO.  FCSB va avea noua achiziție de   650.000 de euro  în finalul acestui sezon. Ce fotografie a postat clubul cu autocarul

Știri ultima oră
00:00
Theodor Jumătate PSG - Bayern 5-4, zi și noapte l-aș vedea, la nesfârșit!
Theodor Jumătate PSG - Bayern 5-4, zi și noapte l-aș vedea, la nesfârșit!
23:46
Cum îl convinge Becali pe Elias Basarab Panduru, despre revenirea lui Charalambous la FCSB: „Îți spun și de ce cred asta”
Cum îl convinge Becali pe Elias  Basarab Panduru , despre revenirea lui Charalambous la FCSB: „Îți spun și de ce cred asta”
23:59
Meci nebun la Paris PSG se impune în fața lui Bayern, la finalul unui duel cu nouă goluri » Totul se decide la Munchen
Meci nebun la Paris PSG se impune în fața lui Bayern, la finalul unui duel cu nouă goluri » Totul se decide la Munchen
22:22
Mourinho, favoritul lui Perez „The Special One” și-ar fi dat acordul să preia Real Madrid » Ce sumă trebuie să plătească „galacticii” pentru revenirea lui Jose
Mourinho, favoritul lui Perez „The Special One” și-ar fi dat acordul să preia Real Madrid » Ce sumă trebuie să plătească „galacticii” pentru revenirea lui Jose
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei
Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Dan Udrea: Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Dan Udrea: Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă
Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi
Unde are dreptate,  unde greșește

Radu Naum: Unde are dreptate, unde greșește

Radu Naum: Unde are dreptate, unde greșește
Ce va face Hagi atunci?

Theodor Jumătate: Ce va face Hagi atunci?

Theodor Jumătate: Ce va face Hagi atunci?
De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?
Final rapid de coșmar

Cristian Geambașu: Final rapid de coșmar

Cristian Geambașu: Final rapid de coșmar
Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?
McPuișorul  Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine
Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Cristian Geambașu: Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Cristian Geambașu: Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?
Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Dan Udrea: Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Dan Udrea: Hagi vrea, dar nu vrea și România!
Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1
Urât fotbal mai avem!

Cristian Geambașu: Urât fotbal mai avem!

Cristian Geambașu: Urât fotbal mai avem!
Frica peste  România

Dan Udrea: Frica peste România

Dan Udrea: Frica peste România
Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia
Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului
Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU
Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Dan Udrea: Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Dan Udrea: Ce trebuie să facă fotbalul românesc
Clement, fratele lui Istvan

Cristian Geambașu: Clement, fratele lui Istvan

Cristian Geambașu: Clement, fratele lui Istvan
Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?
Top stiri
„Mi-am revăzut băieții”     VIDEO.   Ce a declarat Elias Charalambous la revenirea în România: „FCSB va fi mereu   prima opțiune  pentru mine” 
Superliga
28.04
„Mi-am revăzut băieții” VIDEO. Ce a declarat Elias Charalambous la revenirea în România: „FCSB va fi mereu prima opțiune pentru mine”
Citește mai mult
„Mi-am revăzut băieții”  VIDEO. Ce a declarat Elias Charalambous la revenirea în România: „FCSB va fi mereu prima opțiune pentru mine” 
„Ar putea veni foarte bine la FCSB”  Ce rival vede   Victor Pițurcă  potrivit să preia campioana
Superliga
28.04
„Ar putea veni foarte bine la FCSB” Ce rival vede Victor Pițurcă potrivit să preia campioana
Citește mai mult
„Ar putea veni foarte bine la FCSB” Ce rival vede Victor Pițurcă potrivit să preia campioana
Bărbosu nu e suspendată!  Avocatul gimnastei   infirmă  informația că medaliata olimpică a primit o suspendare de 2 ani pentru dopaj. Surse TAS: „E acuzată!”
Special

FOTO | Cine e, de fapt, autorul operei "Zidul Chinezesc de pe Șerban Vodă", care păzește șantierul la șinele de tramvai, spre disperarea șoferilor. Primăria lui Băluță a dorit lucrarea
B365