Dinamo București s-a reunit luni și a efectuat vizita medicală în vederea părții a doua a campionatului ligii secunde, iar de mâine va intra în cantonament la Săftica și la Centrul Național de la Buftea.
Dinamo speră la play-off, în ciuda tuturor problemelor
Antrenorul Ovidiu Burcă a avut la dispoziție doar 15 jucători, conform Liga2.prosport.ro. În schimb, „câinii roșii” au stabilit nu mai puțin de 9 partide amicale, înainte de reluarea oficială a campionatului, la finalul lunii februarie.
După un an în care a retrogradat în premieră din SuperLigă, administratorul special Vlad Iacob a transmis un mesaj plin de optimism, în care evidenția șansele reale ca echipa să lupte pentru primele locuri.
Lotul lui Dinamo prezent la vizita medicală
Cei 15 jucător pe care Ovidiu Burcă îi are la dispoziție: Oncescu, Patriche, Giafer, Demici, Amzăr, Tomozei, David Irimia, Roșu, Bani, Borcea, Dragoș Irimia, Bobea, Buhăescu, Țîră și Delciu.
Adversari numeroși pentru Dinamo în perioada de pregătire
Totodată, au fost anunțate și adversarele pe care dinamoviștii le vor întâlni în următoarea perioadă. Dintre toate echipele se remarcă Farul Constanța, echipa condusă de Gică Hagi aflându-se pe prima poziție a SuperLigii.
21 ianuarie: CS Păulești
25 ianuarie: CSO Plopeni
28 ianuarie: Progresul Spartac
1 februarie: CSM Slatina
4 februarie: Gloria Buzău
8 februarie: Muscelul Câmpulung Elite
10 februarie: Unirea Slobozia
11 februarie: Farul Constanța
18 februarie: FC Brașov.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro