Maria Sharapova, după abandonul de la Wimbledon: "Nu vreau să plec. Încă am o pasiune imensă pentru ceea ce fac"

De la revenirea după ce și-a ispășit suspendarea, Maria Sharapova nu a reușit să lege prea multe victorii, iar acum rusoaica a fost nevoită să abandoneze de la Wimbledon din cauza unor probleme la tendonul mâinii stângi. Întrebată dacă ia în calcul varianta retragerii, Masha a răspuns tranșant: "Nu vreau să plec. Încă am o pasiune imensă pentru ceea ce fac".

HotNews.roFoto: Hotnews

Ajunsă la 32 de ani și pe locul 80 în ierarhia mondială, Sharapova a fost la două puncte distanță de o victorie în meciul cu Pauline Parmentier (88 WTA) din turul întâi de la Wimbledon, dar a încheiat până la urmă disputa cu un abandon (sigur, în momentul în care franțuzoaica avea 5-0 în decisiv).

Întrebată după partidă dacă se gândește să se retragă din circuitul WTA, Maria a precizat următoarele:

"Mi s-a mai întâmplat să am probleme cu tendonul mâinii stângi. Mi s-a întâmplat și astăzi, în al doilea set. Cu siguranță nu este ușor. Este foarte ciudat că am abandonat în timpul unui meci. Asta, cu siguranță, înseamnă că este dureros.

Nu am primit nici un fel de lămurire, din partea nimănui, cu privire la acest tip de accidentare și la ce anume o cauzează. Nu vreau să plec. Încă am o pasiune imensă pentru ceea ce fac".

Wimbledon: Maria Sharapova s-a retras la 0-5 în decisivul meciului cu Pauline Parmentier / Rusoaica, la două puncte de victorie

Aici poți citi o amplă prezentarea a turneului de la Wimbledon.

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Îl vreau pe Rădoi!”  Gigi Becali pregătește   revoluția la FCSB:  „Gata, iau măsuri, urmează schimbări majore!”
Superliga
01.03

Citește mai mult

Tănase a ieșit la atac  Reacție acidă după ce FCSB a ratat play-off-ul: „Mai aveau puțin și-l spânzurau în Piața Victoriei!   Așa e în România”

„Gata, azi e ultima zi!”  Gigi Becali, prima decizie după ce   FCSB a ajuns în play-out:  „Să știe toți asta”

Nebunie în vestiarul Argeșului    VIDEO+FOTO.  Momente de vis pentru piteșteni » Ce s-a întâmplat la   discursul lui Dani Coman:  „Vrem duuubluuu!”

Știri ultima oră
00:23
„Trebuie să-ți dai demisia ca să vină Mirel” Prima reacție după ce Becali a anunțat că îl vrea pe Rădoi: „Altfel n-aș fi vorbit”

23:55
FCSB, out din Europa după 24 de ani!? Nicio echipă n-a reușit ce își propune campioana! Ce s-a întâmplat la barajele pentru Conference League

23:32
„Îl vreau pe Rădoi!” Gigi Becali pregătește revoluția la FCSB: „Gata, iau măsuri, urmează schimbări majore!”
„Îl vreau pe Rădoi!” Gigi Becali pregătește revoluția la FCSB: „Gata, iau măsuri, urmează schimbări majore!”
23:56
Tănase a ieșit la atac Reacție acidă după ce FCSB a ratat play-off-ul: „Mai aveau puțin și-l spânzurau în Piața Victoriei! Așa e în România”
Tănase a ieșit la atac Reacție acidă după ce FCSB a ratat play-off-ul: „Mai aveau puțin și-l spânzurau în Piața Victoriei! Așa e în România”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Se mai joacă Mondialul?

Cristian Geambașu: Se mai joacă Mondialul?

Au stricat străinii fotbalul românesc?!

Dan Udrea: Au stricat străinii fotbalul românesc?!

Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Cătălin Tolontan: Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii
Tribuna nu e tribunal

Cristian Tudor Popescu: Tribuna nu e tribunal

De ce și de cine se ascunde Mircea Lucescu?

Dan Udrea: De ce și de cine se ascunde Mircea Lucescu?

De-a păcălitelea

Radu Naum: De-a păcălitelea

Radu Naum: <span>De-a</span> păcălitelea
Doamna Nu știu

Cristian Geambașu: Doamna Nu știu

Cristian Geambașu: Doamna Nu știu
Câinii roșii nu erau javre!

Cristian Geambașu: Câinii roșii nu erau javre!

Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!
Răspunsul

Cristian Geambașu: Răspunsul

Cristian Geambașu: Răspunsul
Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?
Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă
Petrică și o „scandare istorică”

Cristian Geambașu: Petrică și o „scandare istorică”

Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Cătălin Tolontan: Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini
Cum îl oprim pe Vinicius?

Silviu Tudor Samuilă: Cum îl oprim pe Vinicius?

Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! <span>Ne-am</span> lămurit și cu Hațegan…
Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Cristian Geambașu: Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!
Top stiri din sport
FCSB va juca în play-out!    VIDEO.     Rușine istorică:  FCSB intră în lupta pentru salvarea de la retrogradare! Va fi cea mai slabă clasare din „era Becali”

Războiul îl încurcă și pe Ronaldo   Decizii radicale în cele mai importante competiții de pe continent » Ce se întâmplă cu   Liga Campionilor Asiei
Campionate

CFR, depunctată?!  FCSB stă la pândă! Motivul pentru care ardelenii   ar putea pierde 2 puncte  » Anunțul făcut de club

Nicolae Badea cere și dobândă  Detalii din raportul falimentului ACS FC Dinamo » Cum a ajuns   omul de afaceri cu mai mulți bani decât statul la masa credală
Diverse

Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
02.03

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %