Ce trebuie să facă Alcaraz pentru a-l învinge pe Djokovic la Roland Garros

Ce trebuie să facă Alcaraz pentru a-l învinge pe Djokovic la Roland Garros

Carlos Alcaraz vs Novak Djokovic este marele meci așteptat de toată lumea la Roland Garros, duelul foarte interesant dintre cei doi urmând să aibă loc vineri, în semifinalele de la Paris.

Carlos AlcarazFoto: Thibault Camus / AP / Profimedia

Alex Corretja spune că Alcaraz trebuie să fie răbdător și să nu caute lovituri câștigătoare la fiecare schimb contra lui Djokovic

Dublu finalist la Paris (la edițiile din 1998 și 2001) și fost ocupant al locului 2 mondial, Alex Corretja a prefațat meciul dintre Alcaraz și Djokovic.

Fostul jucător este de părere că Alcaraz trebuie să fie răbdător, să urmărească să-și facă jocul de regularitate și să nu caute lovituri câștigătoare în fiecare schimb.

„Cu toții așteptăm marea înfruntare dintre Carlitos și Novak. Sunt sigur că nu îi va fi ușor lui Alcaraz, dar am încredere în el că poate face o partidă mare. Toți spaniolii cred asta, îl văd pregătit. Dar sunt sigur că va suferi, nu e niciodată ușor să îl învingi pe Djokovic într-o partidă care se joacă după sistemul cel mai bun din 5 seturi.

Carlitos are nevoie să fie răbdător, trebuie să își facă jocul propriu. Nu trebuie să schimbe nimic, are nevoie să fie conștient că Nole va da totul pentru această partidă și îl va angrena în schimburi lungi.

Carlos trebuie să dicteze ritmul, să joace agresiv, dar să nu se grăbească. E dificil să păstreze același nivel pentru două ore și jumătate - trei ore, dar am încredere că o va putea face.

Are nevoie și de creativitate și trebuie să înțeleagă că nu are cum să caute lovituri câștigătoare în fiecare schimb. Novak e stabil, are mare experiență și va juca lung, încercând să îl scoată din ritm pe Alcaraz.

Dar, dacă găsește un mix bun între răbdare, scurte și lovituri direct câștigătoare, cred că poate fi considerat favorit. Va fi o întâlnire titanică, o mare bătălie” - Alex Corretja, pentru Eurosport.

Carlos și Novak s-au intersectat o singură dată până acum în circuitul ATP, la Madrid, în 2022, în semifinale. A avut câștig de cauză ibericul, scor 6-7(5), 7-5, 7-6(5).

Roland Garros 2023, semifinale: Alcaraz vs Djokovic și Ruud vs Zverev

Cele două semifinale masculine de la Roland Garros vor avea loc în cursul zilei de vineri, orele de start urmând să fie confirmate de către organizatorii francezi.

Partidele pot fi urmărite în direct pe Eurosport.

Carlos Alcaraz (1) vs Novak Djokovic (3) / 1-0 meciuri directe

Casper Ruud (4) vs Alexander Zverev (22) / 1-2

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 28 mai - 11 iunie, are premii totale în valoare de 49.6 milioane de euro, iar aceasta este ediția cu numărul 127. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 14 ori câștigător la Paris).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United  a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
23.10
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365