Carlos Alcaraz a anunțat când va reveni pe teren după accidentarea din semifinala cu Novak Djokovic de la Roland Garros

Carlos Alcaraz a avut parte de probleme medicale la semifinala cu Novak Djokovic de la Roland Garros (pierdută cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1, 6-1), iar spaniolul a anunțat când va reveni la turneele din circuitul ATP.

Carlos AlcarazFoto: Jean Catuffe/Dppi / Zuma Press / Profimedia

>> Roger Federer, cel mai mare jucător din istorie - Sondaj

Carlos Alcaraz revine pe teren la turneul pe iarbă de la Queen's

În prezent, ibericul se află într-un proces de recuperare, iar revenirea lui pe teren se va produce la turneul de la Queen's, competiție de categorie ATP 500 care se va desfășura în perioada 19-25 iunie.

În vârstă de 20 de ani, Alcaraz a avut probleme musculare contra lui Djokovic în semifinala de la Paris. Nu a dorit să abandoneze la respectivul meci, deși nivelul său de joc era mult scăzut.

Conform jurnaliștilor de la Mundo Deportivo, Carlos are aprobarea medicilor pentru a evolua în sezonul de iarbă, începând cu turneul de la Queen's.

„Cinch Championships” se desfășoară în perioada 19-25 iunie, pe iarba de la Queen's, are premii totale în valoare de €2.195.175, face parte din categoria ATP 250, iar campionul ultimelor două ediții este Matteo Berrettini.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Șoc în Liga 1!  Damjan Djokovic și juristul de la CFR Cluj,   anchetați de FRF pentru pariuri  » Ce pedeapsă riscă jucătorul
Superliga
16:08
Șoc în Liga 1! Damjan Djokovic și juristul de la CFR Cluj, anchetați de FRF pentru pariuri » Ce pedeapsă riscă jucătorul
Citește mai mult

 LIVE    Argentina - Egipt  deschide ultima zi a optimilor la CM 2026 » Messi ratează un penalty! Egiptenii rămân în avantaj
Campionatul Mondial
17:51

Roger Federer, ce gest!    FOTO.  Fostul număr 1 ATP a oferit imaginea anului la   Wimbledon.  Cum a fost surprins
Tenis
15:31

Dan Udrea  Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa   cuplului Trump-Infantino
Opinii
10:22

Știri ultima oră
19:10
Măsuri dure în cazul Djokovic Patronul CFR-ului se delimitează de fotbalistul anchetat de FRF: „Nu stăm la discuții!”

19:12
Probleme la CCA Mai mulți arbitri au picat teste fizice, înaintea startului noului sezon din Liga 1!

17:38
Dan Udrea Dan Negru șochează. Pentru că vrea

18:38
„Săgeți” către Yamal Luat la țintă de naționala pe care a refuzat-o: „Nu cunosc niciun spaniol pe nume Jamel”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului <span>Trump-Infantino</span>
Zlatan, Henry și cazul Balogun

Silviu Tudor Samuilă: Zlatan, Henry și cazul Balogun

A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Theodor Jumătate: A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Nu mai e valabil  «scopul scuză mijloacele»?

Dan Udrea: Nu mai e valabil «scopul scuză mijloacele»?

Uzbekul care  voia să trimită Franța acasă

Cristian Geambașu: Uzbekul care voia să trimită Franța acasă

Mai rar așa  ciomăgari și simulanți!

Dan Udrea: Mai rar așa ciomăgari și simulanți!

Am văzut Argentina suferind. Dar tot suferind a cucerit lumea

Theodor Jumătate: Am văzut Argentina suferind. Dar tot suferind a cucerit lumea

O blasfemie și o deconspirare

Cristian Geambașu: O blasfemie și o deconspirare

Eterna și fascinanta Elveție

Dan Udrea: Eterna și fascinanta Elveție

Dan Udrea: Eterna și fascinanta Elveție
Noaptea magică a lui  Martinez

Silviu Tudor Samuilă: Noaptea magică a lui Martinez

Kane e mare. Dar Anglia nu poate cuceri Mondialul

Theodor Jumătate: Kane e mare. Dar Anglia nu poate cuceri Mondialul

Fake tennis news

Cristian Tudor Popescu: Fake tennis news

Comentatorii Mondialului, stand-up comedy

Dan Udrea: Comentatorii Mondialului, stand-up comedy

Dan Udrea: Comentatorii Mondialului, <span>stand-up</span> comedy
Înfricoșătorii

Cristian Geambașu: Înfricoșătorii

Cristian Geambașu: Înfricoșătorii
46.39 sau 1.41.59?

Radu Naum: 46.39 sau 1.41.59?

Radu Naum: 46.39 sau 1.41.59?
VAR-ul e bun, tot oamenii sunt problema!

Dan Udrea: VAR-ul e bun, tot oamenii sunt problema!

Dan Udrea: <span>VAR-ul</span> e bun, tot oamenii sunt problema!
Nagelsmann și marketingul

Silviu Tudor Samuilă: Nagelsmann și marketingul

Brazilia lui „jogo bonito”  a dispărut. E Brazilia disperării

Theodor Jumătate: Brazilia lui „jogo bonito” a dispărut. E Brazilia disperării

David pe Șapte Coline

Cristian Geambașu: David pe Șapte Coline

Africa a mai închis din gura mare a Europei!

Dan Udrea: Africa a mai închis din gura mare a Europei!

Top stiri
Portugalia - Spania a spulberat tot  Meciul din optimile CM 2026 a stabilit un nou   record de audiență  » 4 din 10 televizoare erau deschise pe Antena 1!
Media
11:23

Și-au bătut joc de Trump!    FOTO.  Ce au făcut belgienii pe teren imediat după golul marcat de Lukaku.   Președintele american, luat la țintă
Campionatul Mondial
12:01

CM 2026 face încă o victimă  Meciul cu Spania a fost ultimul pentru   Roberto Martinez  pe banca Portugaliei » Cine îl va înlocui
Campionatul Mondial
11:02

FOTO | Ce spune Inițiativa Prelungirea Ghencea despre stadiul lucrărilor de pe șantier. „Vrem ca lucrurile să se miște mai repede, vedem doar câteva echipe pe teren”
B365
06:59