WTA Iaşi Open: Irina Begu vs Ana Bogdan - Finala aşteptată de toţi românii

WTA Iaşi Open: Irina Begu vs Ana Bogdan - Finala aşteptată de toţi românii

​Irina Begu - Ana Bogdan, meci contând pentru finala turneului WTA 125 de la Iaşi, este programat, duminică, 20 iulie, la ora 14:00, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2.

Tenis de campFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Turneul WTA 125 Iaşi Open este la ediţia a doua şi se desfăşoară în perioada 17-23 iulie, la Baza Sportivă Ciric, premiile totale fiind de 115.000 USD (anul trecut, competiţia a fost câştigată de Ana Bogdan).

Irina Begu (România, 32 de ani, 31 WTA), principala favorită a turneului feminin de la Iaşi, s-a calificat în finală după ce a trecut de Chloe Paquet (Franţa, 29 de ani, 213 WTA), scor 7-6, 6-1, Reka-Luca Jani (Ungaria, 31 de ani, 167 WTA), scor 6-3, 6-1, Jill Teichmann (Elveţia, 26 de ani, 124 WTA), scor 1-6, 6-4, 6-0, şi Tamara Zidansek (Slovenia, 25 de ani, 139 WTA), scor 5-7, 6-4, 6-3.

Irina Begu a evoluat ultima oară la Wimbledon, acolo unde a ajuns în turul al doilea, după 6-2, 3-6, 6-2 cu Rebecca Marino (Canada, 32 de ani, 92 WTA), fiind eliminată de Anna Blinkova (Rusia, 24 de ani, 37 WTA), scor 5-7, 3-6.

În 2023, Irina Begu a mai ajuns în turul al treilea la Roland Garros, în sferturi de finală la Madrid, în turul al doilea la Australian Open şi în semifinale la Adelaide.

„Ne ştim foarte bine încă din copilărie! Ana este o jucătoare extraordinară şi cu siguranţă că publicul se va bucura de acest meci”, a declarat Irina Begu.

Ana Bogdan (România, 30 de ani, 49 WTA) a ajuns în ultimul act al competiţiei după ce le-a eliminat pe Barbora Palicova (Cehia, 19 ani, 210 WTA), scor 2-6, 7-5, 6-1, Conny Perrin (Elveţia, 32 de ani, 433 WTA), Simona Waltert (Elveţia, 22 de ani, 131 WTA), scor 6-0, 6-4, şi Raluca Şerban (Cipru, 26 de ani, 166 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-3.

Înainte de turneul de la Iaşi, Ana Bogda a evoluat la Wimbledon, unde a ajuns în turul al treilea după 7-6, 7-6 cu Liudmila Samsonova (Rusia, 24 de ani, 17 WTA) şi 1-6, 6-3, 6-2 cu Alycia Parks (SUA, 22 de ani, 47 WTA), fiind eliminată de Lesia Tsurenko (Ucraina, 34 de ani, 46 WTA9, scor 6-4, 3-6, 6-7.

La Roland Garros, Ana Bogdan a fost eliminată în primul tur, 6-3, 3-6, 5-7 cu Camila Osorie (Columbia, 21 de ani, 74 WTA), iar la Australian Open a pierdut tot în prima rundă, 2-6, 6-2, 3-6 cu Anna Bondar (Ungaria, 26 de ani, 144 WTA).

„Toate meciurile din această săptămână au fost destul de grele, dar tot ce îmi doresc este să mă bucur de finală”, a spus Ana Bogdan.

Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în 2022, în sferturile de finală ale turneului de la Parma (zgură), când Ana Bogdan a câştigat meciul cu Irina Begu, scor 6-2, 7-6.

Superbet oferă cota 1,62 pentru pronosticul 1: victorie pentru Irina Begu, indiferent de numărul de seturi, în meciul cu Ana Bogdan.

Irina Begu vs Ana Bogdan
1

Cotă 1,62

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:30
Vești proaste pentru Reghe! EXCLUSIV. FCSB îl pierde pe Garita după victoria cu Rapid » Ce partide va rata
Vești proaste pentru Reghe! EXCLUSIV. FCSB îl pierde pe Garita după victoria cu Rapid » Ce partide va rata
19:05
Nu mai joacă până în 2027! S-a accidentat în El Clasico, iar Flick a rămas fără soluții în apărarea Barcelonei
Nu mai joacă până în 2027!  S-a accidentat în El Clasico, iar Flick a rămas fără soluții în apărarea Barcelonei
18:47
Cum vrea Flick să refacă Barca Planul antrenorului german după eșecurile cu PSG și Real Madrid
Cum vrea Flick să refacă Barca Planul antrenorului german după eșecurile cu PSG și Real Madrid
18:58
La 3 ani, prea bun pentru adversarii săi? VIDEO. Un copil-minune a ajuns în centrul unui scandal care a implicat poliția. Familia susține că a fost exclus din ligă
La 3 ani, prea bun pentru adversarii săi? VIDEO. Un copil-minune a ajuns în centrul unui scandal care a implicat poliția. Familia susține că a fost exclus din ligă
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
14:40
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Citește mai mult
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate
10:43

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”
Superliga
11:30

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10