A doua victorie pentru România în preliminariile pentru Mondialul de polo masculin

Echipa națională de polo masculin a României s-a impus în fața Ucrainei, scor 15-5, în cel de-al treilea meci din cadrul turneului preliminar european de calificare la Cupa Mondială.

Polo masculinFoto: Tibor Illyes / AP / Profimedia

Naționala de polo, victorie contra Ucrainei

În prima partidă a turneului, tricolorii s-au impus cu scorul de 16-2 în faţa Marii Britanii, iar în a doua au cedat, cu 7-9, în faţa liderului Germania, conform News.ro.

România va juca ultimul meci cu Malta, duminică, de la ora 10.00.

Potrivit LEN - European Aquatics, primele două clasate la turneul de la Otopeni se vor califica la turneul european de la Berlin, din luna mai. Germania este calificată automat, ca gazdă. Celelalte calificate vor veni de la turneele similare din Africa, America şi Asia-Oceania.

Abia de la turneul berlinez (1-7 mai), primele două clasate vor ajunge la turneul final al Cupei Mondiale, fosta Ligă Mondială de polo. Turneul final va avea loc la Los Angeles, în perioada 30 iunie - 2 iulie, iar celelalte şase echipe vor veni din prima divizie, care derulează calificări de miercuri, la Zagreb şi Podgorica.

Cupa Mondială este importantă prin prisma faptului că finalistele se vor califica la Campionatul Mondial din 2024 (Doha), de unde patru echipe ajung la Jocurile Olimpice de la Paris.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

CONTRE ÎN DIRECT  Influența lui  Valentin Ceaușescu la Steaua , subiect de dezbatere încinsă: „Un vizionar” vs „E ușor când ai toată puterea”
Superliga
19.03

Citește mai mult

România are echipament nou „Tricolorii” vor debuta în calificările la CM 2026 cu tricouri inspirate de  Generația de Aur
Nationala

Doliu în lumea boxului   A murit Calistrat Cuțov,  medaliat olimpic: a fost găsit fără viață în apartament
Box

Depistat pozitiv cu cocaină  Szabo Pal-Krisztian, rezultat pozitiv la testul antidoping, după plecarea de la  Corona Brașov
Hochei

Bilete la derby   Dinamo a trecut de  10.000 de tichete vândute  pentru meciul cu FCSB

Autobiografia lui Hagi Cartea fostului mare fotbalist a intrat în precomandă:  cât costă un exemplar
Diverse

Cine transmite România - Bosnia  „Tricolorii” vor debuta  vineri, de la 21:45,  în calificările CM 2026

Dan Udrea Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc? Nostalgicii comunismului  să ne scutească  de o astfel de corvoadă!
Opinii