Sportiva Michelle-Lee Ahye (Trinidad și Tobago), finalistă a probei de 100 m la Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale, a fost suspendată provizoriu din cauza nelocalizării sale pentru controale antidoping, a anunţat Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU), potrivit L’Equipe.
Atleta în vârstă de 27 de ani, locul şase la JO de la Rio la 100 m şi la 200 m, dar şi la CM din 2017, la 100 m, este suspendată din data de 30 august.
Sportivii de nivel înalt au obligaţii stricte cu privire la localizarea lor zilnică pentru a putea fi supuşi unor controale antidoping inopinate. În cazul în care un atlet ratează trei controale antidoping în mai puţin de un an, acesta riscă o suspendare de doi ani, potrivit News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro