Burleanu: Comisia Tehnica va analiza cazul lui Daum; Am incercat cu un antrenor strain, dar avem suficienti romani

Presedintele FRF, Razvan Burleanu, a declarat, joi, la Digisport, ca decizia in cazul selectionerului Christoph Daum va fi luata de Comisia Tehnica. El a mai spus ca, dupa incercarea cu un antrenor strain, acum va da gir unui roman. Oficialul FRF nu exclude nici varianta de a discuta cu Victor Piturca, daca acesta va fi propus de Comisia Tehnica.

"M-am intalnit marti cu Daum, ne vom vedea miercuri sau joi saptamana viitoare. Reziliere amiabila nu poate sta in picioare. Am solicitat intrunirea Comisiei Tehnice luni, eu acum nu am un mandat de a negocia. Comisia Tehnica poate propune orice. Vom avea parte de o analiza, dar dincolo de toate, Christoph Daum este un profesionist. In contractul lui Daum nu exista clauza de reziliere, daca se intrerupe azi, trebuie sa-i platim banii pana la finalul contractului, adica la finalul acestei campanii. Comisia Tehnica va analiza, am solicitat sa mi se avanseze o lista cu doua-trei nume de selectioner. Voi respecta intocmai decizia Comisiei Tehnice. Eu personal nu-l pot demite pe Daum, ci am nevoie de un vot in Comitetul Executiv. Nu a fost deloc o greseala sa-l aducem. In jurul nationalei colcaiau tot felul de interese privind jucatorii, Daum a fost ales pe criteriul de moralitate. Nu vreau sa acuz pe nimeni. In momentul in care voi avea dovezi, voi spune. Atat timp cat fiecare dintre noi avem suspiciuni din acest punct de vedere", a declarat Burleanu.

El a recunoscut ca a discutat cu Daum pentru un nou contract, dar in momentul de fata nu este multumit de acesta, deoarece nu si-a indeplinit obiectivul.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:58
Diferența dintre Kane și Mbappe A fost una dintre cele mai strânse curse pentru Balonul de Aur din istorie!

12:45
Interdicție pentru Kompany! Bayern nu-i permite să vorbească despre fotbal nici măcar cu secunzii + Noi detalii despre starea antrenorului

12:24
„Dacă joci, facem prăpăd!” Cum au fost păcălite casele de pariuri din Turcia de un om care controla sistemul din interior

12:57
Sacrificiul lui Martinez FOTO. Argentinianul și-a distrus degetul pentru a juca la CM 2026: „Va rămâne așa pe veci”. Cum arată acum

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
30.10

Citește mai mult

Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365