Cât de gravă este situația la FC Barcelona - Cifrele care vorbesc de la sine despre datoriile uriașe

Cât de gravă este situația la FC Barcelona - Cifrele care vorbesc de la sine despre datoriile uriașe

În august, președintele Barcelonei, Joan Laporta, a dezvăluit o parte dintre probleme financiare existente, discutând datorii de aproximativ 1,4 miliarde de euro. Recent, un alt oficial al clubului a ieșit la rampă și a discutat cum proiectul Super Ligii ar fi putut rezolva o mare parte din aceste probleme.

FC BarcelonaFoto: fcbarcelona.com

În cadrul unei conferințe de presă, Joan Laporta, proaspăt aflat la cel de-al doilea mandat de președinte al clubului (după cel din 2003/2010), a anunțat că gruparea catalană a înregistrat pierderi de 451 de milioane de euro și datorii de 1,35 de miliarde de euro.

Din cele 1,35 de miliarde de euro datorii, 617 milioane sunt către bănci și 389 de milioane către jucători, restul sumei fiind distribuită către drepturi de televiziune primite în avans și litigii.

Față de sezonul 2019/2020, clubul a înregistrat venituri mai scăzute cu 224 milioane de euro.

Catalanii acuză că 181 de milioane au fost pierdute din cauza incapacității de a deschide stadionul, dar și pentru că multe activități comerciale au fost întrerupte de către pandemia cu virusul COVID-19.

În tot acest timp, cheltuielile clubului au crescut cu 19%, fapt care a condus la adunarea celor aproximativ 1.4 miliarde de euro datorie, o sumă record pentru Barcelona.

Ferran Reverter, CEO-ul Barcelonei, a declarat că gruparea a sprijinit conceptul Super Ligii pentru că acesta impunea controale financiare mai stricte asupra echipelor, întrucât conducerea era nemulțumită de modul în care UEFA aplica legea fair-play-ului financiar:

”Pentru noi, Super Liga era o alternativă la haosul din jurul fair-play-ului financiar. UEFA permite echipelor să investească tot mai mulți bani, iar cheltuielile devin uriașe.

Alături de La Liga, credem într-un model mai durabil. Dacă UEFA continuă să meargă pe această cale, va favoriza cluburile de stat (n.r. - Manchester City, PSG), în timp ce Barcelona va avea de suferit”, afirmă acesta.

Mai mult de atât, jurnalistul brazilian, Marcelo Bechler, primul care a anunțat transferul lui Neymar la PSG, a oferit, în cadrul unei postări pe Twitter, mai multe detalii despre coșmarul financiar al clubului spaniol:

• Clubul nu a avut bani pentru a-și plăti angajații până la data de 21 aprilie;
• Tranzacția Neto-Cillensen și transferul lui Arthur au fost cele care au salvat o parte din finanțele clubului;
• Creștere impresionantă a salariilor: în 2017, clubul cheltuia 419 milioane pe salarii, în 2020, clubul cheltuiește 759 milioane.
• Salariul a 4 jucători costă mai mult decât întregul buget de salarii al lui Juventus, salariile clubului fiind cu 30%, până la 50% peste media pieței;
• De regulă, un comision obișnuit variază între 5-10%. Barcelona plătește 20-30% pe comisioane.
• Datoriile au crescut cu 514 milioane în ultimii ani.
• Din cauza gravelor probleme financiare, Barcelona a trebuit să se despartă de cel mai important jucător al echipei, Lionel Messi, care a ales să i se alăture lui Neymar la PSG.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
„Așa încheiem turul” Mesajul  căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
08.11
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Citește mai mult
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365