CM 2034 - Arabia Saudită spune în ce anotimp poate găzdui turneul final de fotbal

​Arabia Saudită este singura rămasă în cursa de organizare a Campionatului Mondial de fotbal din 2034, asta după ce Australia (singurul contracandidat) a renunțat la candidatură.

Trofeul Campionatului Mondial de Fotbal Foto: Mike Egerton / PA Images / Profimedia

Arabia Saudită, gata să organizeze CM 2034 atât vara, cât și iarna

Conform lefigaro.fr, Federația de Fotbal din Arabia Saudită a informat că turneul final de peste 11 ani va putea fi organizat atât vara (așa cum se întâmplă de zeci de ani / mai puțin ultimul CM din Qatar), dar și iarna (după modelul competiției de anul trecut).

FIFA a anunțat că Arabia Saudită este singurul candidat, iar acum lipsește doar o confirmare oficială din partea forului mondial care să anunțe gazda CM din 2034.

„Suntem pregătiţi să facem faţă tuturor posibilităţilor. Există multe tehnologii noi care pot fi folosite pentru a răci stadioanele sau pentru a adăuga unităţi de aer condiţionat, ca să nu mai vorbim de faptul că multe oraşe din regat se bucură de o atmosferă foarte plăcută pe timpul verii” - Yasser Al-Misehal, şeful fotbalului saudit.

Candidatura Arabiei Saudite apare la doar un singur an după ce turneul final din 2022 a avut loc în Qatar. A fost primul Mondial care a fost organizat în afara verii (a avut loc în noiembrie și decembrie).

În regiunea Golfului, vara temperaturile pot ajunge până la 50 de grade Celsius, ceea ce face foarte greu organizarea unui CM de fotbal în această perioadă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:03
Haos în Franța! Protestele amână derby-ul PSG - Lyon » Se va juca în timpul galei Balonului de Aur

17:25
„O palmă dată întregii lumi” Două legende ale sportului, despre relația SUA cu Rusia: „Legitimează campania sângeroasă a lui Putin”

16:18
Șumudică, o nouă ieșire nervoasă Ce îl nemulțumește pe antrenorul de la CFR Cluj: „Nu-mi place să fiu luat de prost”

16:22
Vor să încalce interdicția! Șocant: ce plănuiesc americanii într-un moment în care Rusia e exclusă din fotbal

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
13:12

Citește mai mult

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
12:54

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League
12:38

De acum, dacă vrei, în București te poți trata gratuit de problemele nervoase
B365
01:00